Un haplogrup Y Balcano-Carpatic de origine Normandă (I-FGC22045)

Creat de abmunteanu, Feb 01, 2026, 12:26 PM

« precedentul - următorul »

abmunteanu

PARTEA 2

În pagina articolului de pe situl Nature se găsește o secțiune numită "Data Availability" [Disponibilitatea Datelor]. Acolo se spune că rezultatele celor 10 000 de teste ADN noi sînt disponibile prin intermediul Arhivei Europene de Nucleotide sub numărul de acces PRJEB106907, adică în pagina de mai jos.

https://www.ebi.ac.uk/ena/browser/view/PRJEB106907

Aceste date au fost descărcate și prelucrate de unii utilizatori de pe forumul GenArchivist.

Astfel, folosind programul Ybyra, utilizatorul Teepean a pus la dispoziție pe contul lui Google Drive un document în format TSV (haplogroup_results.tsv) care conține haplogrupurile Y și ADNmt (ADN mitocondrial) ale eșantioanelor. Documentul TSV poate fi deschis cu orice editor de text (Notepad, etc.).

https://genarchivist.net/showthread.php?tid=2424&pid=71239#pid71239

https://github.com/tpinotti/ybyra

Eșantioanele studiului avînd adăugate căile complete ale haplogrupurilor Y se găsesc sub forma unui document cu terminația TSV, numit tot "haplogroup_results.tsv".

De exemplu pentru I-FGC22061 calea completă arată cam așa:

I-M253>DF29>Y2592>S6346>L22>Z2338>S25366>P109>FGC16695>S7660>S14887>Y11203>FGC22048>FGC22045>FGC22061

Documentul TSV e la adresa de mai jos și poate fi deschis cu orice editor de text. În el se pot căuta și haplogrupuri intermediare, de ex. I-P109 sau I-S1887 (căutarea trebuie să fie după mutație/variantă/SNP, deci se caută P109, S14887, etc.).

https://genarchivist.net/showthread.php?tid=2424&pid=71282#pid71282

Dacă căutăm I-FGC22061 în oricare din aceste două documente găsim identificatorul eșantionului de ADN care este asociat cu el, anume I47038. TW

Utilizatorul Nomad01 a creat un document tabelar (dna_bigfile.ods) conținînd date suplimentare despre eșantioanele analizate. Documentul ODS poate fi deschis cu LibreOffice sau alt program asemănător.

https://genarchivist.net/showthread.php?tid=2424&pid=71296#pid71296

Căutînd I47038 în foaia "unpublished" [nepublicate] vedem că:

- grupul de populații cel mai apropiat este: Slavic_South [Sud-Slavic]

- populația cea mai apropiată este: Hungary_Early_Medieval_Conqueror_Period_(Central_Euro_Slavic_Profile)_(n=10) [Perioada Cuceritorilor din Ungaria Medievală Timpurie (Profil Slav din Europa Centrală]

- eșantionul ADN deja cunoscut cel mai apropiat: Croatia_Zadar_Velim_EMA_Slav:VEM032__AD_795__Cov_70.88% [eșantionul descoperit la Velim, Zadar, Croația estimat ca fiind din anul 795 e.n. și asociat cu Slavii din Evul Mediu Timpuriu)

https://www.exploreyourdna.com/sample/croatia/vem032

Cîteva informații sumare despre eșantioanele ADN folosite pentru articolul menționat mai sus se găsesc în pagina de pe situl Nature, prezentată la începutul mesajului, care trebuie derulată în jos pînă aproape de sfîrșit, la secțiunea "Supplementary Information" [Informații Suplimentare], subsecțiunea "Supplementary Tables" [Tabele Suplimentare], care este practic un document tabelar de 5 MB în format XLSX ce poate fi descărcat la clicarea pe legătura lui și poate fi deschis cu orice program specializat pentru astfel de documente (LibreOffice, Microsoft Office, etc.).

https://static-content.springer.com/esm/art%3A10.1038%2Fs41586-026-10358-1/MediaObjects/41586_2026_10358_MOESM3_ESM.xlsx

Dacă deschidem documentul XSLX și căutăm I47038 în foaia numită "STable1(22274.individuals)" găsim un rînd de informații, unele fiind anonimizate (entitate politică, latitudine, longitudine), deci neputînd fi publicate înainte ca arheologii și istoricii să-și publice articolele. Derulînd foaia spre dreapta găsim informațiile următoare:

- Date mean in BP in years before 1950 CE [Data medie în ani trecuți pînă la 1950 e.n) = 300

- Broad geographic region [Regiune geografică largă] = SE [Sud-Est]

Cu alte cuvinte, eșantionul I47038 este din jurul anului 1650 și a fost găsit în regiunea definită ca Sud-Est pentru acest studiu, o regiune extinsă care cuprinde teritoriul Peninsulei Balcanice din sudul Dunării, dar și o parte din Asia de Vest. E deci aproape sigur că eșantionul I47038 este originar din Balcani, dar locul exact nu-i dezvăluit pe moment.

regiunile geografice folosite în studiu
https://genarchivist.net/showthread.php?tid=2424&pid=74752#pid74752

Faptul că bărbatul din ale cărui rămășițe a fost recoltat eșantionul a trăit în jurul anului 1650 exclude posibilitatea ca ADN-ul să provină de la Nikola Rašković Drobnjak (NRD), care a trăit în jurul anului 1450 și al cărui test Y-23 făcut la Belgrad a arătat haplogrupul I-FGC22061. Pe de altă parte, faptul că un laborator din SUA a testat un eșantion de ADN Vechi provenit din Balcani arată clar că scuza folosită de societatea Poreklo pentru a explica lipsa testării ADN aprofundate a rămășițelor lui NRD nu stă în picioare. Birocrația n-a împiedicat eșantionul de ADN să ajungă din Balcani în SUA. Nici cealaltă scuză, că nu se poate lua "scheletul în geamantan" pentru a a-l duce la un laborator din străinătate care să extragă ADN-ul, nu stă în picioare. Din foaia STable3 a documentului XSLX menționat mai sus, se vede că eșantionul de ADN al lui I47038 a fost obținut din 7,2 mg de material luate dintr-o măsea, deci n-a fost nevoie de nici un schelet.

Însă așa cum am mai zis, impresia mea e că Societatea Genealogiștilor Sîrbi Poreklo nu vrea să facă testul ADN aprofundat (WGS) al rămășițelor lui NRD, din motive pe care numai cei din conducerea societății le știu. Dar mai e ceva. Dacă testul WGS al lui NRD n-a fost făcut, e cumva și din vina membrilor plătitori ai societății Poreklo care au haplogrupul înrudit cu al lui NRD, unii fiind poate și descendenții lui direcți. Ei pot fi observați în discuția de pe forumul Poreklo prin faptul că au eticheta "Члан Друштва" [Membru al Societății] atașată automat la micul profil de utilizator afișat lîngă mesajele postate de ei, iar unii au și haplogrupul adăugat la profil. Ei continuă să discute în contradictoriu la modul speculativ despre originea haplogrupului, dar nici unul din ei n-a postat un mesaj în acea discuție în care să întrebe conducerea societății Poreklo ce se mai întîmplă cu testul lui NRD, care a fost promis de multă vreme. Acești membri, care sprijină Poreklo prin cotizațiile lor, nu-și exercită dreptul statutar de a afla informații de la conducerea societății. Se știe că orice societate, a cărei conducere nu-i trasă la răspundere de membrii ei, se îndepărtează din ce în ce mai mult de dorințele și necesitățile acestor membri, fără de care societatea nu ar putea exista.


Acum înapoi la studiu. O prelucrare a datelor studiului, bazată și pe contribuțiile utilizatorilor forumul GenArchivist, a fost făcută de situl Casper Hub. Se poate vedea sub formă de grafic procentul diferitelor haplogrupuri Y și ADNmt descoperite. Există și o secțiune numită Explorer [Explorator], unde dacă căutăm identificatorul unui eșantion (de exemplu I47038) sînt afișate datele existente despre el. Dacă clicăm pe butonul "Show Genetic Profile" [Arată Profilul Genetic] este arătată distanța genetică față de cele mai apropiate eșantioane de ADN Vechi cunoscute, dar și față de populațiile moderne, conform coordonatelor G25 ale eșantionului analizat. Acestea pot fi descărcate și folosite cu alte programe de calculare a etnicității. Așa cum am spus și pe forumul Molgen, eu personal nu-s interesat de programele care calculează etnicitatea sau admixtura genetică a unui eșantion ADN, deci nu acord mare importanță profilului genetic creat pentru eșantionul I47038, care nu se știe cît e de corect. Pe secțiunea Explorer din Casper Hub se poate căuta și după haplogrupul Y sau ADNmt, pentru a găsi toate eșantioanele cu un anumit haplogrup. Căutarea e instantanee, pe măsură ce se tastează, iar rezultatele pot fi sortate alfabetic (ascendent sau descendent) clicînd pe titlul unei coloane.

https://casperhub.dev/Akbari2026/

Atît FamilyTreeDNA cît și YFull vor adăuga treptat rezultatele acestor teste ADN la arborii lor de haplogrupuri Y și ADNmt. Vor fi bineînțeles definite haplogrupuri noi, dar lipsa informațiilor despre originea geografică precisă a eșantioanelor le face mai puțin valoroase pentru cercetarea genealogică atîta timp cît va exista embargoul informațional.

Pe moment eșantionul I47038 n-a fost adăugat în arborii de haplogrupuri FTDNA sau YFull.

Cînd va fi adăugat pe FTDNA, o să apară în secțiunile "Time Tree" [Arbore Temporal] și "Ancient Connections" [Conexiuni Antice/Vechi], așa cum se vede de la eșantioanele deja adăugate.

https://discover.familytreedna.com/y-dna/I-FGC22061/tree

https://discover.familytreedna.com/y-dna/I-FGC22061/ancient

Pe YFull va fi arătat în arborele de hapologrupuri obișnuit, dar cu eticheta "age" [vîrstă].

https://www.yfull.com/tree/I-FGC22061/

abmunteanu

PARTEA 3

Eu iau însă în calcul potrivirile autozomale, care mi se par mult mai utile pentru cercetarea genealogică decît coordonatele G25. Pentru a le descoperi trebuie folosit GEDmatch, unde trebuie încărcat rezultatul testului ADN al lui I47038, care poate fi găsit în pagina deja amintită de pe situl Arhivei Europene de Nucleotide.

https://www.ebi.ac.uk/ena/browser/view/PRJEB106907

Trebuie scris I47038 (sau orice alt identificator din studiu) în cîmpul de căutare din colțul din dreapta-sus al paginii și apăsată tasta Enter. Apoi trebuie clicat pe legătura SAMEA120986763 care apare în secțiunea "Sample" [Eșantion]. Ajungem deci pe pagina dedicată eșantionului.

https://www.ebi.ac.uk/ena/browser/view/SAMEA120986763

Trebuie clicat în partea dreaptă a paginii în secțiunea "Data > Read Files" pe legătura "Show" [Arată]. Va fi afișat un mic tabel unde trebuie bifată căsuța de lîngă "I47038.TW.bam" și clicat pe butonul "Download selected files". Descărcarea va dura cîteva minute. Apoi trebuie bifată căsuța de lîngă "I47038.TW.bam.bai" și apăsat din nou butonul pentru descărcare, care va fi mult mai rapidă.

Următoarea etapă este folosirea programului WGS Extract pentru a converti I47038.TW.bam în formatul acceptat de GEDmatch. Trebuie descărcată versiunea BETA v4 a programului din pagina de mai jos, ca și manualul lui de utilizare ("WGS Extract User Manual").

https://wgsextract.github.io

Instalarea este ușoară și trebuie făcută conform instrucțiunilor din manual de la capitolul 7 ("Installing and Starting WGS Extract") pentru sistemul de operare folosit, de exemplu trebuie aplicat ce scrie în subcapitolul "Windows 10/11". Pornirea programului e explicată în subcapitolul "Starting WGS Extract in Windows", practic dublu-clic pe WGSExtract.bat și apoi așteptat un pic ca să apară interfața grafică a programului. Folosirea (rularea) programului este și ea ușoară și trebuie făcută conform capitolului "Running the WGS Extract Tool" din manual. Atenție, interfața grafică nu-i afișată complet dacă se folosește o "mărime a textului și a aplicațiilor" mai mare de 100% în Windows, de aceea trebuie resetată opțiunea respectivă la 100% în Setările din Windows.

Rezultatul prelucrării I47038.TW.bam de către WGS Extract constă într-o serie de arhive ZIP (I47038.TW_CombinedKit.zip, I47038. TW_FTDNA_V3.zip, etc.) în formatele folosite de companiile de testare genetică. Aceste arhive pot fi încărcate la GEDmatch sau FTDNA. Dacă o arhivă nu-i acceptată, poate fi folosită alta. De exemplu arhiva I47038. TW_Ancestry_V2.zip n-a fost acceptată de GEDmatch, așa că am încărcat în locul ei arhiva I47038. TW_FTDNA_V3.zip.

Am încărcat deci arhivele I47038. TW_CombinedKit.zip și I47038. TW_FTDNA_V3.zip la GEDmatch, obținînd kiturile de mai jos, care pot fi folosite cu uneltele [tools] de analizare oferite de GEDmatch. De exemplu unealta "One-To-Many - Limited Version" (gratuită) permite obținerea unei liste de 3000 de potriviri genetice autozomale, deci de persoane care au segmente de ADN care sînt identice cu segmente din ADN-ul eșantionului I47038. Asta arată existența unor strămoși comuni, de la care au fost moștenite segmentele respective. Ambele kituri au fost create cu opțiunea "Personal Research" [Cercetare Personală] activată, deci nu apar în lista de potriviri [One-to-Many] a potrivirilor. În afară de asta, nu diferă cu nimic de celelalte kituri prezente pe GEDmatch.

CD2172478 (Old Drobnjak)

YX3986120 (Ancient Drobnjak)

abmunteanu

PARTEA 4

Pentru cei care n-au cont GEDmatch, am să pun mai jos cîteva capturi de ecran:

Lista cu cele mai mari potriviri ale kitului CD2172478 (Old Drobnjak)

https://drive.google.com/file/d/1gZOsK9SFUSJqinhrWIvhUdYhRAXKJPgI/view?usp=sharing

Lista cu cele mai mari potriviri ale kitului YX3986120 (Ancient Drobnjak)

https://drive.google.com/file/d/1av0eJfmPyOQ_LbxgPOn6Iz75BTyV14vb/view?usp=sharing

Lista cu cele mai mari potriviri comune ale celor două kituri:

https://drive.google.com/file/d/1FdxEWSauUdf8RMHO2MRMZmV5-FlRIIgP/view?usp=sharing

Eu știu kiturile GEDmatch ale unor bărbați cu haplogrupul I-FGC22061: R. Konjokrad, G. Barach, A. Jakšić, Knezevic Sr., Knezevic Jr. Nici unul dintre aceste kituri nu are un segment de 5 cM sau mai mare în comun cu kiturile Old și Ancient Drobnjak.

Nici tata nu are segmente mai mari de 5 cM în comun cu cele două kituri.

Există însă potriviri cu strămoși din Balcanii de Vest care au segmente mai mari de 7 cM în comun cu kiturile Old și Ancient Drobnjak. Le-am găsit căutînd în lista de potriviri terminațiile "ović" și "ević", tipice pentru numele de familie Sud-Slave din Balcanii de Vest. În mod sigur mai sînt și altele, care n-au numele cu aceste terminații sau folosesc pseudonime.

1) M. Paripovic, testat la FTDNA, are un segment de 8.8 cM pe cromozomul 22 în comun cu ambele kituri. Tata are o potrivire Y-12 și Y-25 pe FTDNA cu numele E. Paripovic, care are haplogrupul intermediar I-S14887, deci care foarte probabil are haplogrupul precis I-FGC22061. Însă M. Paripovic nu și-a adăugat haplogrupul Y pe GEDmatch, deci nu știm dacă-i înrudit pe linia paternă cu E. Paripovic.

https://drive.google.com/file/d/1UBJUKvxx3p2aaW9wxVuYLzgPEdRptenf/view?usp=sharing

2) G. Burazerovic, care n-a specificat compania la care a făcut testul, are un segment de 8.8 cM pe cromozomul 15 în comun cu kitul Old Drobnjak.

3) M. Stancic, testat la MyHeritage, are un segment de 8.5 cM pe cromozomul 9 în comun cu ambele kituri.

4) M. Franetovic, testat la MyHeritage, are un segment de 8.5 cM pe cromozomul 9 în comun cu ambele kituri, același segment care-i prezent și la M. Stancic.

5) G. Yurkovich, testat la 23andMe, are un segment de 9.2 cM pe cromozomul 22 în comun cu ambele kituri, diferit de segmentul lui Paripovic.

6) A. Midzic, testat la 23andMe, are un segment de 7.6 cM pe cromozomul 13 în comun cu ambele kituri.

7) JE Shriver, testat la Ancestry, are un segment de 8.8 cM pe cromozomul 15 în comun cu kitul Old Drobnjak, același segment care-i prezent și la Burazerovic. Numele original al lui Shriver este Fundić, tatăl lui fiind născut în Korenica, Brod-Posavina, Croatia. Korenica e un sat din regiunea Lika. Conform articolului de pe Wikipedia, în recensămîntul din 1712 din Lika și Krbava e consemnat faptul că în satul Korenica trăiau 119 familii de Vlahi.

8 ) S. Kebeljic, testat la FTDNA, are un segment de 7.5 cM pe cromozomul 1 în comun cu kitul Ancient Drobnjak. Numele ei de fată era Jelačić.

9) Muyo, testat la FTDNA, are un segment de 8.4 cM pe cromozomul 7 în comun cu kitul Ancient Drobnjak. Are un arbore foarte bun, cu strămoși din Bosanska Dubica (Bosnia-Herțegovina), Samobor (Croația) și Hvar (Croația).

10) I. Franinovic, testat la MyHeritage, are un segment de 12.1 cM pe cromozomul 14 în comun cu ambele kituri.

11) K. Hadžimahmutović, testat la FTDNA, are un segment de 10.5 cM pe cromozomul 16 în comun cu kitul Ancient Drobnjak.

12) C. Bartulovich, testat la Ancestry, are un segment de 9.6 cM pe cromozomul 19 în comun cu kitul Ancient Drobnjak.

13) Z. Vukobratovic, testat la Ancestry, are un segment de 7.6 cM pe cromozomul 2 în comun cu kitul Ancient Drobnjak.

14) D. Omerovic, testat la Ancestry, are un segment de 7.6 cM pe cromozomul 2 în comun cu kitul Ancient Drobnjak, segment diferit de al lui Vukobratovic.

15) R. Hajdarevic, testat la MyHeritage, are un segment de 7.9 cM pe cromozomul 9 în comun cu kitul Ancient Drobnjak.

16) C. Stefanko, testat la Ancestry, are un segment de 7.6 cM pe cromozomul 3 în comun cu kitul Ancient Drobnjak. Partea ei maternă Govedarica - Šarović e originară din Gacko, Bosnia-Herțegovina.

Un lucru interesant este faptul că nu există Albanezi ca potriviri, sau dacă există, folosesc pseudonime. Am derulat cele 3000 de potriviri ale kitului Ancient Drobnjak și nu cred că am văzut vreun Albanez. Asta sugerează că I47038 trăia într-o regiune unde nu erau Albanezi.

Există însă și potriviri care n-au deloc strămoși Balcanici sau Est-Europeni, lucru care se vede din arborii lor. Dau doar 3 exemple, cu arbori foarte mari, dar mai sînt multe altele.

1) clubhistorian, testat la Ancestry, are un segment de 7.8 cM pe cromozomul 1 în comun cu kitul Old Drobnjak. Strămoșii ei sînt din Anglia, Scoția, Irlanda, Germania, Olanda.

2) M. May, testat la Ancestry, are un segment de 7.9 cM pe cromozomul 2 în comun cu kitul Ancient Drobnjak. Strămoșii ei sînt din Anglia, Scoția, Irlanda, Germania, Olanda, Franța.

3) L. Ekman, testat la FTDNA, are un segment de 10 cM pe cromozomul 3 în comun cu kitul Ancient Drobnjak. Strămoșii ei sînt din Suedia, Anglia, Scoția, Germania, Belgia, Franța.

abmunteanu

PARTEA 5

Pentru a cerceta originea haplogrupului I-FGC22061, potrivirile contemporane contează mai puțin, mai utile fiind cele care au trăit în trecut. 

Utilizatorul 23abc de pe forumul GenArchivist a folosit diverse programe și a comparat fiecare eșantion de ADN testat în studiul amintit cu toate celelalte eșantioane din studiu. A rezultat pentru fiecare eșantion o listă de potriviri, compusă din eșantioanele cu care are ADN în comun, ordonate după cantitatea de ADN identic.


https://genarchivist.net/showthread.php?tid=2424&pid=72605#pid72605

Utilizatorul Nomad01 a adăugat la lista lui 23abc etichetele de identificare geografică și etnică pentru eșantioanele deja publicate folosite în studiu.

https://genarchivist.net/showthread.php?tid=2424&pid=72649#pid72649

Eu am extras din listele de mai sus potrivirile eșantionului I47038 și le-am pus într-un document text, care poate fi descărcat de pe contul meu Google Drive.

https://drive.google.com/file/d/1AZdtpdVk7HC-pkbWoAN-nSyTw7SBf4VJ/view?usp=sharing

Potrivirile autozomale cele mai mari sînt cele de mai jos. Pentru fiecare potrivire (eșantion) am adăugat și populația de care e cel mai apropiată genetic și haplogrupul Y (dacă e menționat), așa cum apar în documentul tabelar "dna_bigfile.ods" prezentat în partea 2 a acestui mesaj.

1) I42899. TW (162 cM) Croatia_Early_Medieval_(Byzantine)_Trogir_(South_Slavic_Profile)_(n=1)
2) I46999. TW (100 cM) Hungary_Early-High_Medieval_Conqueror-Early_Arpadian_Period_(Central_Euro_Slavic_Profile)_(n=4)
3) I46994. TW (90 cM) Serbia_Early_Medieval_Ravna_Kuline_(Central_Euro_Slavic_Profile)_(n=1) R-PH3782 (R1a)
4) I44219. TW (57 cM) Austria_Early_Medieval_Avar_Period_(South_Slavic_Profile)_(n=129)
5) I47041. TW (30 cM) Hungary_Early_Medieval_Conqueror_Period_(Central_Euro_Profile)_(n=16) I-FT76511 (I2)
6) I46998. TW (28 cM) Montenegro_High_Medieval_Doclea_(South_Slavic_Profile)_(n=3)

Potrivirile autozomale din afara Balcanilor sînt și ele utile pentru cercetarea originii haplogrupului I-FGC22061. Cele de mai jos sînt cîteva luate din lista alcătuită de 23abc și Nomad01.

1) R1292. SG (9.60 cM) Italy_PalazzoDellaCancelleria_Roman_Medieval_possible
2) I16646. AG (9.47 cM) Russia_Imenkovo/Kiev culture
3) COR002. AG (8.91 cM) Italy_Sardinia_EarlyMedieval
4) I20660. AG (8.33 cM) United_Kingdom_England_EarlyMedieval_Saxon
5) VK317. SG (7.99 cM) Denmark_Viking
6) I12771. AG (7.67 cM) United_Kingdom_England_MIA [MIA = Middle Iron Age = Epoca Medie a Fierului (900 – 1300 e.n.)]
7) vik_KAL006. SG    (7.54 cM) Sweden_Viking

Eu voiam ca ADN-ul lui Nikola Rašković Drobnjak să fie supus unui test WGS tocmai pentru a avea acces la potrivirile lui autozomale de pe GEDmatch, ca să văd dacă se pot obține informații despre originea haplogrupului I-FGC22045. Acest lucru nu s-a realizat, și după cum stau lucrurile, nu se știe dacă va fi realizat vreodată. Avem acum acces la potrivirile autozomale ale lui I47038, care-i mai tînăr însă cu 200 de ani decît NRD, deci nu-i chiar același lucru. Concluzia care se poate trage după vederea potrivirilor autozomale ale lui I47038 este că originea haplogrupului I-FGC22045 rămîne un mister. Poate că misterul va fi înlăturat prin compararea ADN-ului eșantionului I47038 cu rezultatele testelor de ADN medieval despre care am vorbit în partea 4 a mesajului din 8.03.2026, dacă aceste rezultate vor fi făcute publice.

abmunteanu

Am creat o discuție despre I-FGC22045 pe forumul GenArchivist și am postat un mesaj în cinci părți care conține informații despre haplogrup și cele trei ipoteze principale ale originii lui: Normandă, Gotică și Varegă. O parte din aceste informații nu au mai fost postate în celelalte discuții despre haplogrup.

The Saga of Haplogroup I-FGC22045: from Scandinavia to the Balkans
[Saga Haplogrupului I-FGC22045: din Scandinavia în Balcani]


https://genarchivist.net/showthread.php?tid=2650

abmunteanu

Acesta e mesajul postat pe forumul GenArchivist, în variantă tradusă. Am făcut traducerea automat cu Google și apoi am corectat-o.

PARTEA 1

PREZENTARE GENERALĂ A HAPLOGRUPULUI
------------------------------------------------------

Originea haplogrupului I-FGC22045 este o enigmă genealogică. Știm de unde provine (Scandinavia) și unde s-a stabilit (Balcanii de Vest), dar nu cunoaștem calea sa de migrare sau bărbații care l-au purtat de-a lungul acestei căi.

Am aflat despre acest haplogrup cînd tatăl meu, Constantin Munteanu, a făcut testul Big Y la FamilyTreeDNA. Haplogrupul găsit a fost inițial I-FGC33034, care a fost ulterior renumit de FTDNA în I-FGC22061, o subramură a lui I-FGC22045. Mai tîrziu, cînd rezultatul unui test al unui cetățean Sîrb anonim care a participat la un studiu științific a fost inclus în baza de date FTDNA, haplogrupul Y al tatălui meu a fost schimbat în I-PH3895.


I-M253>I-L22>I-P109>I-S14887>I-FGC22048 (I-FGC22046)>I-FGC22045 [Balcani]>I-FGC22061>I-PH3895

https://discover.familytreedna.com/y-dna/I-FGC22045/story

https://www.yfull.com/tree/I-FGC22045/

Există o ramură soră a lui I-FGC22045 numită I-FT216475, care este prezentă în sudul Suediei.

I-M253>I-L22>I-P109>I-S14887>I-FGC22048 (I-FGC22046)>I-FT216475 [Suedia]

Deci I-FGC22048 (I-FGC22046 pe YFull) este ramura comună Scandinavă, I-FGC22045 este subramura Balcanică, iar I-FT216475 este subramura Scandinavă.

În prezent, I-FGC22045 are două subramuri principale: I-Y388538 și I-FGC22052 (împărțit în continuare în I-FGC22052* și I-FGC22061). Haplogrupul I-FGC2061 este asociat cu descendenții tribului medieval Drobnjak de origine Vlahă.

Pentru a vedea toate subramurile, trebuie să ne uităm atît la haploarborele [haplotree] de pe FTDNA, cît și la cel de pe YFull. YFull are mai multe subramuri Balcanice decît FTDNA, în timp ce FTDNA are subramurile Scandinave ale lui I-FT216475, care lipsesc în prezent pe YFull, pentru că doar un singur Suedez și-a încărcat rezultatul testului Big Y acolo (există alți trei care nu l-au încărcat).

Am adăugat mai jos legături către capturi de ecran cu potrivirile tatălui meu. Capturile de ecran sînt stocate în contul meu Google Drive, iar Google scanează toate fișierele încărcate acolo, astfel încît pot fi deschise în siguranță prin clicarea pe legături.

Potrivirile Big Y ale tatălui meu de la FTDNA:

https://drive.google.com/file/d/1S3Gx2uaMsvK2RUpglPFVYdVZZ11yqsnl/view?usp=sharing

https://drive.google.com/file/d/1bPoMfBtVb60kYOKqEDIV3QORd-PD7Tpp/view?usp=sharing

Potrivirile SNP ale tatălui meu la YFull (similare cu potrivirile Big Y):

https://drive.google.com/file/d/1m69PtwXAbsgVq5Ebnvs_Q_-sz7siBJK3/view?usp=sharing

Am creat o hartă personalizată (care poate fi mărită sau micșorată) cu bărbații care au haplogrupul I-FGC22045. Cei care au făcut testele Big Y și WGS sînt, desigur, prezenți, dar majoritatea celor de pe hartă au fost descoperiți prin testarea în masă pe 23 sau 25 markeri STR (Y-23/Y-25) organizată de Societatea Genealogiștilor Sîrbi Poreklo și raportată pe forumul Poreklo. Există, de asemenea, bărbați care au făcut un test autozomal la 23andMe sau FTDNA și au primit un haplogrup intermediar (I-P109 sau I-S14887), care este acordat celor care ar avea haplogrupul I-FGC22045 dacă ar fi testați prin Big Y sau WGS. Descrierile afișate la clicarea pe markerii de pe hartă au fost preluate în principal de pe forumul Poreklo și traduse automat cu Google. Mulți dintre Albanezi nu au nume, deoarece am fost rugat de administratorul proiectului Albanez Rrenjët care mi le-a comunicat să nu le fac publice.

Harta bărbaților cu haplogrupul I-FGC22045:

https://www.google.com/maps/d/u/0/edit?mid=1vUVGMnK_Jqmyq_ZT0aiAS2bxaFtSgc4&usp=sharing

Harta arată un spațiu gol interesant (o lipsă de continuitate geografică) între Albanezii și Slavii de Sud care au haplogrupul I-FGC22045. Acest lucru a condus la ipoteza mea că au existat de fapt doi bărbați înrudiți apropiat care au adus haplogrupul în Balcani, unul creînd ramura Albaneză (I-Y388538) și celălalt ramura Slavă (I-FGC22052>I-FGC22061). Știu că există un Albanez care are haplogrupul I-FGC22052, dar este posibil ca strămoșul său patern îndepărtat să fi fost Slav (în Evul Mediu, Slavii de Sud erau prezenți pe teritoriul Albanez, iar acest lucru este dovedit de numeroasele locuri de acolo cu nume de origine Slavă).

abmunteanu

PARTEA 2

CERCETARE DESPRE ORIGINEA HAPLOGRUPULUI
---------------------------------------------------


Am început cercetarea genealogică despre originea lui I-FGC22045 pe forumul Poreklo și am continuat-o pe forumul Molgen, unde am postat partea principală a cercetării. De asemenea, am postat o parte a cercetării pe forumul Rötter. Mesajele postate pe forumul Poreklo sînt prezentate în primul mesaj postat pe forumul Molgen.

Haplogrupul I-FGC22045, o ramură Balcanică a lui I-P109
https://forum.molgen.org/index.php/topic,14941.0.html

I-FGC22045, un haplogrup Y Balcanic de origine  Scandinavă
https://forum.rotter.se/index.php?topic=199859.0

Există multe ipoteze despre originea lui I-FGC22045 și despre cum a ajuns în Balcani. Le-am enumerat aproape pe toate în mesajele mele de pe forumul Poreklo.

Principalele trei ipoteze sînt următoarele: Normandă, Gotică și Varegă.


Principala problemă în verificarea acestor ipoteze este faptul că, în acest moment, haplogrupul I-FGC22045 nu se găsește la bărbați care nu au o legătură geografică și/sau genealogică cu Balcanii. Este ca și cum bărbatul medieval care a adus haplogrupul în Balcani ar fi venit direct din Scandinavia, fără a se opri pe drum. Acest lucru ar contrazice ipoteza Gotică, deoarece se știe că Goții erau o populație de mărime considerabilă care a migrat în toată Europa, din nord în est, apoi în sud și în final în vest, așa că era de așteptat ca haplogrupul să fie prezent în Europa și în afara Balcanilor. Se știe, de asemenea, că Normanzii s-au stabilit în Franța, Anglia și Italia, dar erau o populație mult mai mică decît Goții, așa că dispariția haplogrupului în aceste țări ar putea fi explicată. Și, bineînțeles, toată lumea știe că testarea ADN comercială este interzisă în Franța, așa că acest lucru ar putea juca, de asemenea, un rol în faptul că haplogrupul nu a fost descoperit în Franța în acest moment, relativ puțini bărbați Francezi făcînd un test ADN-Y. În cele din urmă, Varegii au creat statul Rusia Kieveană, iar o parte dintre ei s-au stabilit acolo și s-au amestecat cu populația Slavă locală, dar singurul bărbat contemporan cu haplogrupul I-FGC22045 confirmat care trăiește pe acel teritoriu are foarte probabil strămoși Balcanici. Iar haplogrupul nu-i prezent în Grecia sau în vestul Turciei, unde era staționată cea mai mare parte a Gărzii Varege Bizantine.


IPOTEZA NORMANDĂ

https://ro.wikipedia.org/wiki/Normanzi

În opinia mea, ipoteza normandă este cea corectă și am discutat-o detaliat în mesajele mele de pe forumurile Molgen și Rötter, la care am făcut trimitere mai sus.

În esență, teoria mea Normando-Ragusană este că haplogrupul I-FGC22045 a fost adus în Balcani de un Englez de origine Normandă pe nume Gervase din Tilbury [Gervasius Tilberiensis în Latină, Gervase of Tilbury în Engleză] care a condus orașul-stat Ragusa [acum Dubrovnik, Croația] între 1186-1190 e.n, cînd acest mic stat devenise vasal al Regatului Normand al Siciliei și Italiei de Sud. În opinia mea, Gervase a fost unul dintre membrii familiei Montfort, o familie Normandă bine-cunoscută, prezentă în Franța, Anglia și Italia. Unul dintre fiii lui Gervase, pe nume Martinussio, a fondat o familie nobilă cu același nume care a existat timp de cîteva sute de ani în Ragusa. Vlahii au fost cei mai mari transportatori tereștri de mărfuri din Balcani în perioada medievală. Evident că aceștia au intrat în relații comerciale, precum și matrimoniale, cu familiile nobiliare din Ragusa, a căror ocupație principală era comerțul în întreaga Peninsulă Balcanică. În acest fel, haplogrupul I-FGC22045 ar fi trecut de la familia Martinussio la tribul Drobnjak, care este menționat în multe documente din arhiva Dubrovnikului ca făcînd afaceri cu familiile nobiliare Ragusane.

De asemenea, este posibil ca Gervase din Tilbury să fi fost doar strămoșul ramurii I-FGC22052, iar un alt membru al familiei Montfort, pe nume Robert de Montfort, care a fost înmormîntat în Ballsh, Albania, să fi fost strămoșul ramurii I-Y388538.


Am pus mai jos legături către cîteva dintre mesajele importante postate de mine despre această ipoteză. Toate mesajele au mai multe părți și există de fapt mult mai multe mesaje în care vorbesc despre persoane legate de ipoteza Normandă, de exemplu potrivirile ADN autozomale care au arbori cu strămoși Normanzi din Italia:

https://forum.molgen.org/index.php/topic,14941.msg578484.html#msg578484

https://forum.molgen.org/index.php/topic,14941.msg579333.html#msg579333

https://forum.molgen.org/index.php/topic,14941.msg581617.html#msg581617

https://forum.molgen.org/index.php/topic,14941.msg582543.html#msg582543

Rezumat al teoriei Normande - Ragusane - Vlahe despre haplogrupul I-FGC22045:
https://forum.molgen.org/index.php/topic,14941.msg617870.html#msg617870

Principalul contra-argument la această teorie este că I-FGC22045 e un haplogrup vechi, iar cel mai recent strămoș comun a trăit în jurul anului 700 e.n. (FTDNA) / 800 e.n. (YFull), în timp ce Normanzii ca populație s-au format în jurul anului 900 e.n. și au ajuns în Balcani pentru prima dată în jurul anului 1000 e.n.

Dar momentul în care a trăit cel mai recent strămoș comun este doar o estimare probabilistică bazată pe numărul de mutații și timpul mediu dintre mutații (145 de ani). Este o presupunere probabilistică, nu vîrsta reală a haplogrupului, care în prezent nu poate fi determinată cu precizie.


Voi da un exemplu pentru o mai bună înțelegere.

Se poate vedea în captura de ecran cu potrivirile SNP ale tatălui meu de pe YFull că are o potrivire [match] anonimă cu același haplogrup (I-PH3895), cu care are un strămoș comun care a trăit acum aproximativ 200 de ani (TMRCA = 200 ybp). Ei bine, acea potrivire sînt eu, iar asta dovedește că estimarea vîrstei pentru strămoșul comun nu-i corectă.

După ce tatăl meu a primit rezultatul de la testul Big Y, am fost contactat de cîteva persoane care au sugerat încărcarea lui pe YFull. Le-am spus că nu vreau să plătesc 100 USD la FTDNA pentru descărcarea rezultatului în format BAM, așa că voi încărca versiunea gratuită în format VCF, ceea ce am și făcut. De asemenea, le-am spus că prefer să adaug încă 100 USD și să cumpăr un test WGS la reducere (200 USD) pentru mine, ceea ce am făcut ulterior. După ce am primit rezultatul testului meu WGS, l-am încărcat în format BAM pe YFull.

Nu pot compara Mutațiile Personale (numite "Private Variants" [Variante Private] de FTDNA și "Novel SNPs" [SNP-uri Noi] de YFull) ale tatălui meu și ale mele pe YFull, pentru că YFull nu arată Mutațiile Personale [Novel SNPs] în cazul încărcării rezultatului în format VCF. Pot face însă compararea între mutațiile tatălui meu descoperite de testul Big Y și cele ale mele descoperite de testul WGS. Tata are 2 mutații personale la FTDNA, iar eu am 4 mutații personale la YFull, care sînt toate diferite, după cum se poate vedea în capturile de ecran de mai jos. Asta explică estimarea greșită că strămoșul comun a trăit acum 200 de ani.

Cele 2 Mutații Personale (,,Variante Private") ale tatălui meu la FTDNA:
https://drive.google.com/file/d/1lhLtYM0BZe180X5qwcw5REg8MCtyyf1v/view?usp=sharing

Cele 4 Mutații Personale ale mele (,,SNP-uri Noi") la YFull:
https://drive.google.com/file/d/186uYypqA8ukP5wFjPdVGl0bikTyI1fxC/view?usp=sharing

abmunteanu

PARTEA 3

IPOTEZA GOTICĂ

https://ro.wikipedia.org/wiki/Go%C8%9Bi

Este susținută de un administrator al Proiectului ADN Albanez Rrenjët.

================
{traducere automată din Albaneză}

9.05.2025
Durraj, Hekal, Mallakaster: I1-M253>L22>P109>S7660>FGC22045>FGC22052

Acesta este un test vechi, recent actualizat [la WGS]. Noua analiză a determinat poziția în arborele de haplogrupuri: FGC22052*. Acum se vede că I-FGC22045 are o diversitate mai mare în rîndul Albanezilor, deoarece prima ramură [I-Y388538] separată de trunchi este Albaneză, în timp ce celelalte două ramuri separate puțin mai tîrziu sînt una Albaneză și una Ucrainiană. Cu aceste date noi, distribuția [geografică a lui] I-FGC22045 seamănă cu cea a altor cîteva ramuri balcanice de sub [haplogrupurile] E-V13, R1b-Z2705 etc. Originea îndepărtată rămîne Nordică, cel mai probabil Gotică.

https://rrenjet.com/forums/topic/rezultate-te-reja/page/5/#post-4009
(din motive necunoscute, în unele țări forumul Rrenjët nu este afișat, așa că trebuie folosit un VPN)
===============

Același administrator mi-a transmis prin poșta electronică opiniile sale despre haplogrup (mai jos sînt citate din mesajele sale scrise în Engleză):

===============
{traducere automată din Engleză, adaptată de mine}

15.02.2023
Aceasta [I-FGC22045] nu este o linie genealogică Normandă, e prea veche pentru asta. Distribuirea sa [geografică] reflectă foarte bine alte linii genealogice care au fost răspîndite de strămoșii Albanezilor și ai Vlahilor/Românilor dintr-o zonă care include Nord-Estul Albaniei, Nord-Vestul Macedoniei, întregul Kosovo și Sud-Estul Serbiei. În mod clar, este de origine Germanică veche, dar răspîndirea sa actuală a avut loc într-un context populațional Balcanic.

17.02.2023
În ceea ce privește ipotezele Normandă și Varegă, cred că dovezile sînt puternic împotriva lor. Dar, desigur, puteți avea propria interpretare.

02.07.2023
Nu cred că această linie genealogică [I-FGC22045] are vreo legătură cu Sașii [Transilvăneni]. Cred că a fost răspîndită de Goți sau de unul dintre celelalte triburi Germanice care au migrat în acea perioadă, apoi s-au stabilit în Balcani și s-au contopit cu populația Proto-Albaneză și Proto-Vlahă. Strămoșul tău provine probabil din rîndul Proto-Vlahilor, cel mai probabil din jurul Kosovo sau al sud-estului Serbiei. Chiar și eșantionul suedez de mai sus corespunde acestui scenariu. Iar din aproximativ anii ~800 e.n. nu s-a [mai] găsit nicio conexiune Germanică.

15.02.2025
În opinia mea, nu există niciun argument care să susțină o origine Normandă, iar aceasta este în mod clar o linie Proto-Albaneză / Proto-Vlahă care a fost asimilată ulterior de Slavii Sudici. TMRCA [timpul pînă la cel mai apropiat strămoș comun] de 1200 ybp [acum 1200 de ani] este foarte normal pentru aceste linii, vezi de exemplu:

https://www.yfull.com/tree/E-Y7168/
https://www.yfull.com/tree/R-BY199059/
https://www.yfull.com/tree/J-Y22059/
===============

Ipoteza Gotică este susținută și de proprietarul blogului Genomic Atlas, care a scris un articol care menționează haplogrupul I-FGC22045. La momentul respectiv, am postat un comentariu la articolul lui, contrazicîndu-i ipoteza, dar nu l-a aprobat, așa că nu-i afișat alături de celelalte comentarii.

===============
{traducere automată din Engleză, adaptată de mine}

26.10.2023
Interesant este că unii dintre Goții [culturii] Wielbark aveau ramura L22 a haplogrupului I1 (inclusiv subramura P109), care are o distribuție geografică mult mai nord-estică decît subcladele I1 tipice pentru sudul Scandinaviei. Este posibil ca indivizii cu haplogrupurile I1-L22 și N-L550 găsiți în siturile arheologice asociate cu cultura Wielbark să reprezinte migrația dintr-o regiune situată mai la nord decît regiunea Götaland [Suedia de Sud] și insulele Gotland și Bornholm, care au legături arheologice mai puternice cu cultura Wielbark. Prin urmare, Suedia central-estică ar putea fi o locație probabilă pentru originea indivizilor Gotici I1-L22 și N-L550, deși este foarte posibil ca aceștia să fi migrat inițial în Scandinavia mai spre sud, înainte de a migra în Polonia. În schimb, subcladele I1-L1237 și I1-Z2040 găsite printre mostrele [de ADN] Wielbark reprezintă mai probabil migrația din părțile mai sudice ale Scandinaviei.
[...]
Majoritatea Sîrbilor cu I1 aparțin unei ramuri interesante a haplogrupului I1-L22, și anume P109>FGC22045. P109 este o subcladă foarte Nordică a lui I1, găsită la frecvențe foarte mari printre mostrele Nordice Vechi [Antice]. Cu toate acestea, este atît posibil, cît și plauzibil ca FGC22045 să fi fost adus în Balcani dintr-o sursă Est-Germanică, avînd în vedere prezența lui I1-P109 în cultura Wielbark. Impactul demografic al triburilor Est-Germanice din Balcani a fost mult mai mare decît cel al Normanzilor, deși ambele grupuri rămîn populații sursă viabile pentru explicarea prezenței haplogrupului I1 printre Sîrbi. Aproximativ 8% dintre Sîrbi au haplogrupul Y din ramura I1. Haplogrupul I1 are o frecvență de 7-14% în Serbia, Slovenia, Bosnia, Croația, Ungaria și Muntenegru, majoritatea fiind compusă de subclade [subramuri] care au fost probabil aduse de triburile Est-Germanice, spre deosebire de triburile Vest-Germanice sau Nord-Germanice care au avut, de asemenea, o prezență istorică în Balcani.
[...]
Goții au fost un popor Est-Germanic cu rădăcini în cultura Wielbark din Polonia din epoca fierului și, de fapt, cu o origine din sudul Scandinaviei. Pe măsură ce au migrat prin Europa de-a lungul multor secole, s-au amestecat cu alte triburi, au asimilat diverse populații locale și au format alianțe cu populații destul de diferite între ele. Ostrogoții și Vizigoții tîrzii, în ciuda faptului că erau separați de cultura Wielbark în mod cronologic și geografic, purtau încă ADN autozomal și haplogrupuri ADN-Y înrudite cu cele prezente la oamenii culturii Wielbark, dar aveau și substraturi genetice preluate de la oamenii pe care îi asimilaseră pe parcurs.

The Genetic Origin of the Goths
[Originea Genetică a Goților]
https://genomicatlas.org/2023/10/26/the-genetic-origin-of-the-goths/
===================

abmunteanu

PARTEA 4

IPOTEZA VAREGĂ

https://ro.wikipedia.org/wiki/Varegi

Este susținută de A. Jakšić, care a scris o carte în limba Sîrbă intitulată ,,Племе Дробњаци: Од XIII до XIX вијека" [Tribul Drobnjak: Din secolul al XIII-lea pînă în secolul al XIX-lea]. De asemenea, are un sit despre tribul Drobnjak.

N-am cartea, dar Jakšić a postat un articol pe situl Drobnjaci.com cu o diagramă concisă care arată opinia lui despre originea și istoria tribului Drobnjak. Diagrama (scrisă în alfabetul Chirilic Sîrbesc) poate fi descărcată de la legătura de mai jos, fiind stocată în contul meu Google Drive.

https://drive.google.com/file/d/1IFWsNlVCookOodfiNrSsO6LdIq2t8UbR/view?usp=sharing

=================
{traducere automată din Sîrbă, adaptată de mine}

05.2026
Prima ediție a cărții ,,Tribul Drobnjak" a publicat numeroase descoperiri, fapte și evenimente mai puțin cunoscute care încearcă să examineze în mod cuprinzător istoria veche, migrațiile și etnogeneza tribului Drobnjak.

A doua ediție a cărții, semnificativ extinsă și completată, va continua să suplimenteze toate aceste cunoștințe, atît prin surse și cunoștințe nou descoperite, cît și prin diagrame, hărți și genealogii detaliate, cum ar fi cea prezentată în fotografie, care extinde semnificativ așa-numita ipoteză Varegă despre etnogeneza tribului Drobnjak, pe care eu, ca autor, o consider a fi cea mai solidă din punct de vedere factual.

Најранија историја и етногенеза племена Дробњаци
[Istoria Timpurie și Etnogeneza Tribului Drobnjak]
https://www.drobnjaci.com/%D0%B1%D0%BB%D0%BE%D0%B3
================

Traducerea diagramei:

Din secolul al VIII-lea încolo
Vikingi în sud-estul Suediei
||
Pînă la sfîrșitul secolului al X-lea (988)
Varegi în Rusia Kieveană
||
Sfîrșitul secolului al X-lea pînă la sfîrșitul secolului al XI-lea
Garda Varegă din Bizanț: Constantinopol (astăzi Istanbul), dar și Anatolia de Vest, Kastoria (Grecia), comitatul Durrës (Albania)
||
Pînă la sfîrșitul secolului al XI-lea
Așezări Slave nomade din care au apărut mai tîrziu triburile medievale Sîrbe vechi numite Brsjaci, Mijaci și Gorani/Goranci: regiunile Debar și Malesia, lîngă Lacul Ohrid din Macedonia de Nord.
||
Pînă la sfîrșitul celui de-al doilea deceniu al secolului al XIII-lea (1220)
Comunități militare nomade Vlahe în statul condus de dinastia Nemanjić: regiunea Munților Šar (Kosovo și Macedonia de Nord) lîngă Prizren
||
Din al treilea deceniu al secolului al XIII-lea pînă în al optulea deceniu al secolului al XIV-lea
Teritoriul asociat cu arhiepiscopia Žiča [lîngă Kraljevo, centrul Serbiei]: Gorska Župa în Vechea Herțegovină (Stari Drobnjak)
||
Din al optulea deceniu al secolului al XIV-lea pînă la sfîrșitul secolului al XIV-lea
Începutul așezării tribului Drobnjak în Bosnia condusă de dinastia Kotromanić
||
De la sfîrșitul secolului al XIV-lea pînă în al optulea deceniu al secolului al XV-lea
Tribul Drobnjak din Herțegovina condus de Stjepan Vukčić Kosača
||
Din deceniul al VIII-lea al secolului al XV-lea pînă în deceniul al VIII-lea al secolului al XIX-lea
Tribul Drobnjak din Sangeacul Herțegovinei [Sandžak]

Ipoteza Varegă este susținută și de E. Knezevic, care m-a contactat prin poșta electronică. I-am spus să posteze pe forumul Rötter și am avut o scurtă discuție acolo între 11.10 - 20.10.2024.

https://forum.rotter.se/index.php?topic=199859.msg1685731#msg1685731

abmunteanu

PARTEA 5

CONCLUZIE
--------------

Într-o situație normală, originea lui I-FGC22045 ar fi fost deja descoperită. Spun asta pentru că există rămășițe ale unui bărbat numit Nikola Rašković Drobnjak (NRD), un cneaz Vlah care aparent a trăit în jurul anului 1450 e.n. Testul lui Y-23 făcut în 2019 la Belgrad a descoperit haplogrupul I-FGC22061. Numele este cunoscut de pe piatra funerară sub care au fost descoperite rămășițele, aflată în satul Cernica, lîngă orașul Gacko (Bosnia-Herțegovina). Perioada în care a trăit NRD este presupusă pe baza documentelor găsite în arhive, dar rămășițele nu au fost datate folosind Carbon-14 (C-14).


Nikola Rašković Drobnjak și testarea lui ADN-Y (prezentare detaliată)
https://forum.rotter.se/index.php?topic=199859.msg1689106#msg1689106

Studiul recent din 2026, care a analizat 10.000 de eșantioane [samples] de ADN antic, netestate anterior, include una (I47038. TW) cu haplogrupul I-FGC22061, care a aparținut unui bărbat care a trăit în jurul anului 1650 d.Hr. în Balcani. A fost ADN-ul din această probă prelevat din rămășițele lui NRD? Nu știm în acest moment, deoarece detaliile despre mostrele utilizate în studiul din 2026 nu au fost făcute publice, așa că nu știm locul exact de unde au fost prelevate și cum a fost determinată vîrsta rămășițelor.

Dacă Nikola Rašković Drobnjak a trăit cu adevărat în jurul anului 1450 și un eșantion din ADN-ul său ar fi fost supus unui test WGS, cred că am ști care dintre cele trei ipoteze este corectă. Dar, deși Societatea Genealogilor Sîrbi Poreklo a fost implicată în dezgroparea rămășițelor lui NRD, făcută de arheologi profesioniști, ea n-a reușit să facă un test WGS al rămășițelor așa cum a promis. Poreklo dă vina pe ,,birocrație", care ar împiedica transferul rămășițelor umane peste granițele de stat, deci asta ar fi cauza pentru care testul n-a fost făcut pînă acum. Cu toate astea, studiul din 2026 arată că această scuză e falsă, eșantionul I47038.TW din Balcani fiind testat în SUA.

Folosind informațiile pe care le-am aflat din firul de discuție de pe forumul GenArchivist dedicat studiului din 2026 și cu ajutorul softului WGS Extract, am creat două kituri GEDmatch ale eșantionului I47038:

CD2172478 (Old Drobnjak) - bazat pe datele ADN din arhiva ,,I47038.TW_CombinedKit.zip", creată de WGS Extract

YX3986120 (Ancient Drobnjak) - bazat pe datele ADN din arhiva ,,I47038.TW_FTDNA_V3.zip", creată de WGS Extract

Explicație detaliată despre cum am găsit informații despre eșantion și am creat kiturile:
https://forum.genealogica.ro/index.php?msg=3769

Potrivirile [matches] autozomale ale celor două kituri nu au ajutat însă la descoperirea originii haplogrupului I-FGC22045. Acest lucru se datorează probabil faptului că eșantionul este din 1650 și nu mai vechi. Eșantionul lui NRD, dacă se confirmă că este din 1450, ar fi mai bun, dar nici o persoană sau instituție contactată de mine n-a fost interesată să facă testul WGS. Nici măcar administrația muzeului din Bosnia-Herțegovina, unde sînt depozitate rămășițele lui NRD, n-a răspuns la mesajul meu.

Inițiativa mea privind testarea WGS a lui NRD
https://forum.molgen.org/index.php/topic,14941.msg624149.html#msg624149

Așadar, în prezent avem la dispoziție doar cercetarea genealogică speculativă despre originea haplogrupului I-FGC22045, care în acest moment nu poate fi confirmată de rezultatele testelor ADN disponibile.

P.S.
Am primit un mesaj personal numit "Avertisment și sugestii" de la unul din administratorii forumului și apoi alt mesaj, de la alt administrator, care susține ce se zice în primul mesaj și conține cam aceleași reproșuri. Evident că nu-s de acord cu cele spuse de ei, dar n-am chef să-mi pierd timpul cu discuții în contradictoriu legate de ceea ce eu consider a fi nimicuri, chestii superficiale, dar exagerate de cei care mi-au scris. Am postat pe mai multe forumuri de la noi și străine și știu ce trebuie făcut pentru a avea un forum adevărat și nu o cameră de discuții cu prietenii căreia să-i zici forum. N-am chef nici să stau să-i conving pe administratorii Genealogica că "strategia" lor de dezvoltare a forumului nu-i deloc eficientă și asta e vizibil pentru toată lumea. Rezultatul acestei strategii desfășurate pe timp de doi ani, în condiții ideale, fără nici o concurență, e faptul că forumul e stagnant, pentru că discuțiile plictisitoare favorizate de administratorii forumului nu atrag pe nimeni.

A avea un forum în care membrii să vorbească o limbă de lemn și să se laude unii pe alții, fără a avea discuții în contradictoriu, e o strategie care unora li se poate părea adecvată, dar e falimentară pe termen lung. Se vede asta din faptul că doar maxim 4-5 persoane de pe forumul Genealogica participă la discuții în mod regulat și mai mult decît atît, se înțeleg perfect între ele și nu se contrazic niciodată. Aceste persoane n-au cum să producă o creștere a activității forumului și atragerea de noi membri care să participe la discuții. Forumul Softpedia n-a crescut prin discuții lejere între prieteni, ci prin discuții dure între adversari ireconciliabili, care au atras audiență.

Eu am încercat altceva pe forumul Genealogica față de ce se practica deja, un alt stil de exprimare, nu limba de lemn oficioasă practicată de unii, și am încercat susținerea unor puncte de vedere care nu-s apreciate de cei care iubesc mirosul arhivelor și se feresc de cel al eprubetelor. Riscul pe care ei nu-l văd e ca forumul să se transforme el însuși într-o arhivă.

Cercetarea mea genealogică e aproape de sfîrșit, deci n-o să mai am ce scrie aici. Iar persoana mea le produce unora iritare. Nu-i o problemă, sînt obișnuit cu asta. Mă retrag de pe forum, iar ăsta-i ultimul mesaj pe care-l postez.