De ce unele acte de stare civilă pot conține informații denaturate

[andreicucuruz]

Iată un exemplu real care ilustrează felul în care se înregistraru unele acte de stare civilă la comune în perioada de după 1865. Nume ale părinților neștiute de feciori, vârste denaturate și cu 10 ani, supranume măcelărite, etc. își pot avea uneori explicația într-o astfel de situație.

[...] Luni, 4 februarie, pe un ger de crăpau pietrele, m-am dus la Tg. Neamț să fac cumpărăturile pentru nuntă. Cu toate că mireasa îmi făcea mizerii peste mizerii, eu nu mă lăsam nici mort. Voiam să mă văd și eu odată însurat, chiar dacă m-aș fi însurat cu socru-meu.

[...] după ce am scos din traistă o garafă de rachiu de cel bun, ne-am dus la Ion Amariei ca să-l prind ca naș. Acest Ion Amariei era chihai (pristav, peste pădurile satului) și era cel mai de curaj om din sat. S-a prins de la prima vorbă, așa că a doua zi dimineață m-am dus din nou la el, cu mama și cumnatul și i-am dus colacii de nun, după obicei. Am chemat acolo la el și pe Vasile Avătavului și l-am tocmit vornicel. Am pușcat doi iepuri dintr-un foc! Dar vai mie! Vînătoarea încă nu-i gata. Tot azi trebuie să prind vînatul cel mai sălbatic și mai viclean. Trebuie să merg la primărie la Crăcăoani cu mireasa și cu cinci martori, ca să facem cununia civilă. Pentru toți a mers numai nașul meu, care avea multă trecere la primărie. A pus el din gînd pe cei cinci martori de care era nevoie și tot el a adeverit că mireasa merge după mine cu dragă inimă și nesilită de nimeni.

Notarul se numea Vasile Chirică și era un bătrîn vesel și glumeț. A cerut să-i aduc o găină. Nașul, cum era el iute și guraliv, a sărit repede:
- Se poate, se poate, coane Vasilică. N-avea nici o grijă că doar eu fac treaba băiatului. Voise să spună că el ne cunună. Doar notarul a izbucnit în rîs, zicînd:
- Cum, dumneata îi faci treaba?
Au rîs amîndoi cu poftă, iar eu mă uitam la ei și mă miram ce i-a apucat. Trecusem și hopul cel mare! Mai aveam însă o treabă grea. Pe atunci nu se putea închipui nuntă fără rasol cu hrean, așa că îmi trebuia hrean cu orice preț, chiar din piatră seacă dacă ar fi trebuit să-l scot. [...]
[...] Prin urmare ia-o din nou la picior Todirică și du-te la Crăcăoani de scoate peciul (Așa se chema atunci actul de căsătorie). I-am dat notarului 5 lei și o găină așa cum îi juruisem. [...]

Toader Ștefan, Viața Mea, ed. Albatros, București, 1989, p. 160-163