Catagrafii și recensăminte (Țara Românească)

Creat de Andrei Jipa, Aug 15, 2024, 11:16 PM

« precedentul - următorul »

Andrei Jipa

Citat din: andreicucuruz din Aug 15, 2024, 12:07 PMApropo, ce știi despre situația catagrafiilor din Țara Românească din arhive? Se păstrează tot, au respectat ordinele din Regulamentul Organic precum în Moldova?

Din păcate nu știu prea multe...

A existat o catagrafie în 1739, dar nu știu să mai existe.

Catagrafia din 1773-1774 s-a făcut în două exemplare. Cel românesc s-a pierdut, iar cer rusesc, mai restrâns, există la Moscova, fond 293 (Chestiuni moldovene şi muntene), dosarul 187. Se pare că ar fi și niște formulare românești la Moscova, dar numai o mică parte. Au fost publicate niște statistici și totalizatoare:
Florina Mohanu-Ioan Hera-Bucur — Catagrafia judeţului Muşcel din 1774
I. Ionașcu — Despre judeţele Olt şi Argeş în catagrafia din anii 1773-1774 de la Moscova
Catagrafia cuprinde numai cele 12 județe de la est de Olt. Celelalte 5 nu există.

Recensământul de la 1810-1811:
Există statistici pentru Argeș, Buzău, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Muscel, Prahova, Râmnicu-Sărat și Saac. Există liste nominale pentru județele Argeș (#1535-1549, #1562), Dâmbovița (#1323), Gorj (#1705-1731), Ialomița (#1384), Râmnicu Sărat (#1471), Prahova (#1615-1627) și Saac (#1422).
Se păstrează formularele rusești la Moscova, fondul 69 și microfilme la ANIC.

Catagrafia boierilor din 1829, este destul de completă, și este editată:
https://archive.org/details/filitti-catagrafie-oficiala-de-toti-boierii-tarii-romanesti-images/1.%20Revista-arhivelor_II_4-5_1927-1929_298-367
Poate aceasta ar putea fi adăugată în baza de date dacă este de interes. Eu am vreo două județe indexate.

Catagrafia obștească din 1831 există, se pare, pentru că există o publicație cu statistici și totalizatoare:
https://archive.org/details/catagrafia-tarii-romanesti-din-1831/page/n93/mode/2up
În introducere e menționat că s-au pierdut niște documente la bombardamentele din 1944, dar nu îmi e clar la ce documente se face referire. Eu nu am acces așa ușor la arhive, așa că nu am cercetat niciodată inventarele.

Recensământul din 1837-38 există parțial:
https://maphub.net/Dem-Ist/1837-8-census-population-forms-a-province-b-bucharest-.-state-of-preservation
Acesta este si indexat parțial (circa 22000 de persoane)
https://demist.iini.ro/en/form%20pop%20tip%20A%20prov.htm
Dar baza de date de pe site nu mai functioneaza. Sunt insa disponibile aici:
https://mosaic.ipums.org/mosaic-data-files
Insa numai pentru uz academic. Eu am facut o cerere acum nu mult timp, insa nu am primit inca raspuns. Te pot tine la curent.

Catagrafia din 1838 de birnici și scutiți există la București, inventar 501, pare destul de completă in inventar:
https://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Catagrafii.-1818-1870.-Inv.-501.pdf
In acelasi inventar apar si diverse catagrafii si condici pentru anumite orase si judete intre 1830-1870.

De recensămintele din 1859, 1899, 1912 nu prea știu. Bănuiesc că există, pentru că văd statistici pe baza lor.

andreicucuruz

Deci ne referim doar la Țara Românească. Căci pentru Moldova există două recensăminte rusești (1772-1773 și 1774) și sunt deja transcrise pe site (fără câteva părți din r. Moldova și orașul Iași - dar urmează urcate).

Ar fi interesant de identificat și transcris și pentru cele 12 județe din Țara Românească.

Catagrafia boierilor din 1829, da, și eu vreau să transcriu pentru Moldova (există editată). Sigur că există interes. Deocamdată am încercat să populăm baza de date mai mult cu date din teritoriu, fără boieri.

Pentru catagrafii mă gândeam că au fost impuse, la fel ca în Moldova, din 7 în 7 ani (deci 1831/1832, 1838, 1845, 1852).

Pentru recensământul din 1837/1838, da, sunt în legătură cu Bogdan Mateescu și am listele transcrise pentru plasele care apar pe mosaic. Din păcate, însă, nu a acceptat să le urc și pe genealogica. Poate o să reușesc să-l conving în viitor.

Formularele de la recensămintele din 1899, 1912 nu cred să se păstrează - poate doar ceva izolat prin vreun depozit.

Pentru recensământul din 1859, Bogdan Mateescu a reușit să identifice o serie de formulare pentru o mare parte din satele Iașilor. Formularele nu erau în inventarele de la sala de studiu. A observat că există unele referințe pentru existența acestor formulare și a cerut o verificare la depozit. Astfel au găsit circa 100 de dosare. Și e probabil să mai fie.

Toate formularele găsite au fost transcrise de Bogdan (circa 45.000 linii și 133 de sate). A fost foarte amabil să-mi permită să încarc aceste transcrieri (cele mai importante coloane) în baza de date genealogica. (https://genealogica.ro/volum/69/4958-50621859)

Ar mai exista formulare originale pentru orașul Bacău și Piatra-Neamț. În rest, nu știm să mai existe formulare păstrate.

 

Andrei Jipa

Citat din: andreicucuruz din Aug 16, 2024, 07:46 AMPentru recensământul din 1837/1838, da, sunt în legătură cu Bogdan Mateescu și am listele transcrise pentru plasele care apar pe mosaic. Din păcate, însă, nu a acceptat să le urc și pe genealogica. Poate o să reușesc să-l conving în viitor.

Acum am văzut că aveam deja acces pe MOSAIC de fapt. Apar pentru Țara Românească 56 de localități din 15 județe, și la referendumul din 1869 din Ungaria apar indexate 7 localități din Transilvania și 6 din Crișana.

OchelarismeIeftine

S-a mai produs o activitate de tip recensământ și în timpul războiului din 1806-12, chiar s-ar fi păstrat exemplarul românesc (sau o parte din el) în manuscris, undeva prin colecțiile Academiei Române. Exemplarul rusesc poate fi cercetat sub formă microfilm la SANIC, deși calitatea nu este ireproșabilă

https://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Microfilme-Rusia.-Rolele-83-85-89.-Inv.-1611.pdf

Andrei Jipa

Citat din: andreicucuruz din Aug 16, 2024, 07:46 AMAr fi interesant de identificat și transcris și pentru cele 12 județe din Țara Românească.

Intr-adevar! din pacate nu am acces usor la arhive, dar cineva face fotografii, pot sa indexez!

Lutic

Am trimis pozele cu Catagrafia din 1838 pt 5 localități din jud. Prahova. Pt. Breaza de Sus și de Jos există o transcriere parțială realizată de dl. Pavel Enache. Sper să fie de folos.
Fac precizarea că Breaza de Sus și Breaza de Jos în prezent formează orașul Breaza din județul Prahova

Andrei Jipa

Vreau să clarific ambiguitatea dintre recensământul și catagrafia din 1838. Acestea au fost, într-adevăr, recenzări diferite.

Recensământul am început să îl documentez aici:
https://wiki.genealogica.ro/index.php/Recens%C4%83m%C3%A2ntul_general_din_%C8%9Aara_Rom%C3%A2neasc%C4%83_(1837-1838)

Catagrafia arată așa:
cata 1.jpg

Sunt consemnați numai capii de familie și bifată categoria fiscală. Acestea sunt coloanele, din ce am deslușit eu:
  • Numirea satelor și a oamenilor
  • P(reoții) în slujbă
  • P(reoții) fără slujbă
  • D(iaconii) în slujbă
  • D(iaconii) fără slujbă
  • Boerii de neam
  • Postelniceii
  • Ertații cu cărțile stăpânirii
  • Ertații de sate
  • Văduve
  • Băjinarii cu soroc neînplinit al asidosiei
  • Mazâlii
  • Patentarii
  • Birncii de chepitație
  • Băjinarii cu răspundere pă jumătate
  • Răspopii
  • Răsdiiaconii
  • Fii de mazili
  • Sudiții
  • Fii de neamuri i postelnicei
  • Cei cu deosebit caracter și alții neintrați la nici o orânduială
  • Băgare de seamă

andreicucuruz

#7
Wow. Aproape 1 la 1 cu catagrafia moldovenească din 1838.

Mă bucur să aud că s-au păstrat și pentru Țara Românească. Deci registrele care apar în inventarul postat mai sus de tine sunt toate pentru catagrafie defapt?

Ai identificat și ceva concret pentru celelalte? (1831/1832, 1845, 1851/1852)?

Mă gândesc că pentru recensământul din 1859 e destul de sigur că nu se mai păstrează nimic, altfel am fi aflat deja de la Bogdan Mateescu.

Fiindcă există recensământul pe 1838, care este mult mai valoros, nu cred să fi fost mare interes pentru transcrierea sau măcar mențiunea catagrafiei în articole. Dar e cu siguranță valoroasă chiar și numai pentru comparațiile cu recensământul.

Andrei Jipa

#8
Citat din: andreicucuruz din Feb 24, 2025, 08:44 PMMă bucur să aud că s-au păstrat și pentru Țara Românească. Deci registrele care apar în inventarul postat mai sus de tine sunt toate pentru catagrafie defapt?

Acel inventar include și catagrafia și recensământul.

Din câte mi-am dat seama, partea I cuprinde registre pentru câte o plasă și este pentru recensământul pe familii din 1838. Cel puțin așa este la PH, BZ și Saac.

În partea a II-a a inventarului, registrul II-95/1838, Catagrafia jud. Praova este catagrafia regulametară. Deci bănuiesc că toate registrele din 1838 din partea a doua sunt pentru această catagrafie simplă, a capilor de familie. Mai ales că acestea au și un corespondent în partea I, la recensământ. De exemplu, Plasa Gilort Dolj apare la I-13 și la II-43.

Pentru Catagrafia de la 1831, în inventar apare doar județul Dolj.

Catagrafia de la 1838: apar Dolj, Prahova, plasa Tohani Saac.

Catagrafia de la 1845: apare doar Teleorman în inventar.

Catagrafia de la 1851: apar niște condici de capitație pentru Dolj, dar nu știu dacă e vorba de catagrafiea regulamentară, sau de alt demers de recenzare fiscală.

Mai apar însă alte registre care ar putea fi tot pentru catagrafii regulamentare, de exempu: plasa Ialomița (1837) ar putea fi pentru catagrafia din 38, făcută poate mai din timp?

În tot cazul, ceea ce este inventariat acoperă extrem de puțin. Poate să se mai păstreze registre neinventariate, dar nu prea cred...



andreicucuruz

Păcat, poate mai există totuși registre inventariate la alte fonduri în afară de cele din Colecția Catagrafii (I, II). În Moldova nu există un inventar separat pentru catagrafii, cam tot se găsește în fondurile vechi ale Vistieriei, Isprăvniciilor, etc.


Andrei Jipa

Citat din: stratocaster din Feb 24, 2025, 10:23 PMe la 1838: apar Dolj, Prahova, plasa Tohan

Am fotografiat Catagrafia Prahovei integral (registrul 95/1838). Sunt cuprinse următoarele sate:

1. Râfov
2. Pietrești
3. Moara Domnească
4. Antofiloaia
5. Mălăești
6. Zănoaga
7. Netoți (astăzi Dumbrava)
8. Albești
9. Buchilași
10. Sicrita
11. Buda
12. Palanga
13. Cătunu Cocoșăi
14. Ciorani de Jos
15. Dărvari
16. Bărcănești
17. Cornu de Jos
18. Pușcași
19. Bătești
20. Trestienii de Sus
21. Pucheni
22. Belciugu
23. Cornu de Sus
24. Ciupelnița
25. Baraictaru
26. Tătărani
27. Hătărcău
28. Adâncata
29. Radila
30. Cozlegi
31. Drăgănești
32. Lătești
33. Moara Goghii
34. Cioranii de Sus
35. Filipești Ungureni
36. Siliștea Dealului
37. Plopeni
38. Nedelea
39. Coada Izvorului
40. Moreni

Acestea ar fi plășile Râfov și Câmpului aproape integral, și câteva sate din plășile Filipești și Teleaga, așa cum apar în catagrafia de la 1831.

Andrei Jipa

Am adăugat în prima postare niște informații suplimentare referitoare la Recensământul rusesc de la 1810-1811:
Există statistici pentru Argeș, Buzău, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Muscel, Prahova, Râmnicu-Sărat și Saac.

Există liste nominale pentru județele Argeș (#1535-1549, #1562), Dâmbovița (#1323), Gorj (#1705-1731), Ialomița (#1384), Râmnicu Sărat (#1471), Prahova (#1615-1627) și Saac (#1422).

Se păstrează formularele rusești la Moscova, fondul 69 și microfilme la ANIC.

Din descriere, pare a fi un recensământ pe familii:
CitatListe de recensământ al populației impozabile și scutită de dări, cuprinzând nume, pe familii, și averea mobilă și imobilă.

Este structurat pe categorii: surugii, companiști, slujitori, birnici, scutelnici, neamuri, postelnici, torcători, etc. Par a fi diferite pentru fiecare județ.

Andrei Jipa

Adaug aici o listă de transcrieri publicate din recensământul de la 1838. În primul rând, există transcrieri de volume integrale:

Jud. Brăila
• Orașul Brăila (Spiridon Cristocea, Ed. Istros, 2012)
• Județul Brăila (2 vol. Stanca Bounegru, Ed. Istros, 2015)

Jud. Prahova
• Orașul Ploiești (Ion R. Dedu, ed. Ploiești Mileniul III, 2006)

Jud. Romanați
• Plasa Câmpului (vol I, Paul-Emanoil Barbu și Mirela Comănescu, Ed. Academiei Române, 2022)
• Orașul Caracal și satul Bold (vol. II, Paul-Emanoil Barbu și Mirela Comănescu, Ed. Alma, 2018)
• Plasa Oltului (vol. III, Paul Emanoil Barbu și Mirela Comănescu, Ed. Alma, 2024)

Mai sunt transcrieri pentru câte un sat sau câte o comună, publicate în monografii locale sau de arhivele județene:
Jud. Argeș
• Băiculești (SJAN Argeș)
• Blidari (SJAN Argeș)
• Corbi (SJAN Argeș)
• Giurgiuveni(SJAN Argeș)
• Golești (SJAN Argeș)
• Mănicești (SJAN Argeș)
• Oești Ungureni (SJAN Argeș)
• Opătești (SJAN Argeș)
• Poenari (SJAN Argeș)
• Rotunda (SJAN Argeș)
• Șuici (SJAN Argeș)
• Turburea (SJAN Argeș)
• Tutana (SJAN Argeș)
• Valea lui Enache (SJAN Argeș)
• Vătășești (SJAN Argeș)

Jud. Teleorman
• Bârla, azi jud. Argeș (Marius Păduraru, Ed. Argesis, 2003)
• Surdulești, azi jud. Argeș (Ioan Spiru, Ed. Odessos, 2013)
• Urlueni (Marius Păduraru, Ed. Argesis, 2004)

Mai sunt cu siguranță și altele. Acestea sunt cele de care m-am lovit eu. Dacă mai știți de altele, m-aș bucura să extindem lista.