Main Menu

cautare date strabunici

Creat de Mirelutza, Iul 17, 2026, 09:16 AM

« precedentul - următorul »

Mirelutza

Buna ziua. Ma numesc Iliescu Mirela si doresc sa gasesc date despre starbunicii mei care au locuit in Sat Hartoape , se numeau Floria V asile si Floria Maria. Am gasit ceva pe Vistieria Moldovei Hartoape -Flore zat Dantos si cred ca este vorba despre el. Cum pot vedea documentul? Sunt noua pe forum, nu am postat niciodata.Stiu ca au locuit o perioada la IASI (CUM POT AFLA CONTRACTUL DE VANZARE DIN IASI?) apoi au revenit la Hartoape pe malul Siretului si pe coasta de alaturi erau vecini cu Dantus. Ma puteti ajuta cu informatii? Multumesc Anticipat. Mai sunt si acte de proprietate sau stare civila scanate pentru satul Hartoape? Cu respect, Iliescu Mirela.

Andrei Cucuruz

Bună ziua și bine ați venit,

Din păcate, pentru această localitate și în general toate comunele din jud. Iași (în afara de oraș), nu a fost digitizat/scanat mai nimic în cadrul proiectelor Arhivelor Naționale.

Este posibil ca înregistrarea identificată în catagrafia fiscală din 1820, Flore zăt Danțos (=Flore, ginerele lui Danțoș), să fie în legătură cu familia Floria de mai târziu, însă este foarte puțin probabil să reprezinte generația stră-bunicilor dvs. Birnicii (plătitorii de bir) de la 1820 aveau cel puțin 20-25 ani la data recenzării, deci născuți înainte de 1800. În funcție de vârsta dvs., străbunicii s-au născut probabil după mijlocul sec. XIX.

În satul Hîrtoapele (atunci parte din ținutul Suceava), cf. catagrafiei din 1820 editată de prof. Mircea Ciubotaru și Marius Adumitroaei, trăiau, pe lângă Flore zăt Danțoș, și birnicii Tudor, Vasili și Ion Danțoș. Așadar supranumele și familia este destul de veche. Înregistrările din baza de date Genealogica cu privire la ținutul Suceava au fost extrase din următorul volum editat (nu avem în acest moment fotografii după dosarul original însă este în plan):
Marius Adumitroaei, Mircea Ciubotaru, Catagrafiile Vistieriei Moldovei (1820-1845). XI. Ținutul Suceava. Partea 1 (1820), ed. Demiurg Plus, Iași, 2017

Pentru actele de stare civilă din perioada 1865-1921, acestea vor putea fi cercetate la acest moment doar prin sala de studiu a Arhivelor Naționale de la Iași.

Dacă ne transmiteți numele străbunicilor și anii aproximativi de naștere, este posibil să putem transmite câteva informații în plus - se întâmplă să avem câteva materiale pentru zona respectivă care nu au fost încă transcrise și încărcate în baza de date.