Forum genealogica.ro

General => Proiectul Genealogica.ro => Subiect creat de: andreicucuruz din Feb 09, 2024, 04:27 PM

Titlu: Informații generale despre proiect
Scris de: andreicucuruz din Feb 09, 2024, 04:27 PM
Informații generale

Ce este genealogica (https://genealogica.ro)?

Gândit ca o unealtă care să vină în ajutorul cercetătorului interesat de trecutul familiilor, genealogica își propune să faciliteze accesul la o vastă colecție de documente și surse de arhivă, altfel greu accesibile.

Prin acest proiect dorim facilitarea accesului la izvoarele documentare nominale (e.g. catagrafii fiscale, mitrici parohiale, liste cu împroprietăriți, etc.) prin transcrierea și punerea la dispoziție a datelor brute. Utilizatorul va avea, astfel, acces la o gamă variată de informații istorice în vederea întocmirii de spițe de neam/arbori genealogici. Chiar dacă proiectul se află într-o fază incipientă, baza de date (https://genealogica.ro/) conține deja peste 100.000 de înregistrări unice (din județele actuale Neamț, Suceava, Bacău, Botoșani, Vrancea și Iași). Planul este să acoperim perioada 1772-1921 pentru întreaga regiune a Moldovei și, în viitor, să construim un catalog al prenumelor / numelor de familie din Moldova.

În primă fază, proiectul se va concentra pe regiunea istorică a Moldovei, fără însă să excludă posibilitatea ca în viitor să se extindă și la alte zone istorice.

Credem că este o preocupare naturală să ne dorim să cunoaștem mai multe despre înaintașii noștri. Nu suntem de părere că această activitate este destinată doar celor care au "strămoși de seamă" ci în schimb credem că trebuie privită ca o posibilitate unică de conectare cu trecutul prin intermediul strămoșilor, indiferent de statutul social sau economic al acestora.

Scopul genealogica este de a dezvolta o platformă care să ajute cercetătorii să-și descopere originile reale, să-și înțeleagă mai bine trecutul neamului lor și să-și cunoască, fie și numai după nume, moșii și strămoșii de peste veacuri.

În același timp, sperăm să creăm o comunitate de oameni interesați de genealogie, unde aceștia să își poată împărtăși experiențele, să primească sfaturi și să colaboreze de-a lungul cercetării.

Contribuții

Dacă sunteți dispuși să contribuiți — cu resurse, pe partea de transcriere (alfabet chirilic / latin), în procesul de corectare / normalizare sau sub oricare altă formă – vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

Majoritatea voluntarilor din spatele acestui proiect nu sunt istorici. Transcrierile documentelor în grafie chirilică / latină sunt realizate, în mare măsură, de către amatori. Acestea fiind spuse, nu ne asumăm nici o responsabilitate și nu oferim garanții în ceea ce privește conținutul acestui site. Ne ferim să tragem concluzii sau să oferim interpretări istorice pe baza informațiilor din documente — acest lucru rămâne în sarcina cercetătorului.

Această platformă vă pune la dispoziție transcrieri / indecși care respectă îndeaproape ortografia izvoarele documentare originale. Normele de transcriere respectate vor fi menționate în cadrul paginii fiecărei surse în parte.

Chiar dacă ne consultăm periodic cu experți din domeniu pentru a ne asigura că transcrierea documentelor se realizează respectând normele folosite de istorici — greșeli de interpretare / tastare vor fi inevitabile. Îndemnăm utilizatorii să ne semnaleze orice fel de greșeală întâlnită în transcrieri — pe măsură ce sunt descoperite, acestea vor fi corectate.

Ce surse vom publica pe site?