Aș avea o întrebare - defapt o serie de întrebări :) - legată de regulile pe care le folosiți atunci când stabiliți forma ,,oficială" a numelui într-un arbore genealogic, mai ales pentru persoanele născute înainte de mijlocul secolului XX.
După cum știm, până acum 60/70 de ani, folosirea numelor era destul de arbitrară. De exemplu, aceeași persoană putea apărea la naștere ca Dumitrache, la căsătorie ca Tache, iar la deces ca Dumitru. În esență sunt variante ale aceluiași nume, dar atunci când trebuie ales un singur nume pentru arbore apare dilema. Voi ce criteriu folosiți?
De exemplu țineți cont și de semnătura persoanei atunci când alegeți forma numelui din arbore? stră-străbunicul meu se semnează în actul de căsătorie ,,Dimitrachi V. Desagă". Ulterior apare în acte atât ca Dumitrache, cât și ca Dumitru, iar în actul de deces este trecut Dumitru. În plus, primul fiu al fiului său, Gheorghe Desagă, a primit numele Dumitru, ceea ce m-ar face să cred că acesta era numele sub care era cunoscut în familie (desigur împreună cu Dumitrache), chiar dacă el însuși a ales să semneze Dimitrachi.
O soluție logică ar fi păstrarea formei din actul de naștere (când disponibil). Totuși, dacă acolo apare, de exemplu, ,,Ionŭ Poppoviciu", o asemenea transcriere arhaică devine destul de greoaie într-un arbore și nu pare foarte practică.
O a doua problemă pe care o întâlnesc este legată de strămoșii mei romano-catolici. În registrele parohiale numele sunt consemnate în latină, însă contextul lingvistic era mult mai complex: limba administrației era româna, în sat se vorbea un dialect maghiar, iar limba bisericii era latina.
De exemplu, Stephanus este evident Ștefan. Însă în cazul lui Iohannes, voi ați opta pentru Ianoș sau pentru Ianuș, așa cum apare scris de unii notari în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea? Mai mult, este Ianuș o formă dialectală autentică sau doar o adaptare românească generală în toată țara a numelui maghiar János?
La prima vedere par detalii minore, însă când ajungi să introduci în arbore zeci sau chiar sute de persoane, cred că este important să urmezi o metodă consecventă. În același timp, orice alegere mi se pare într-o anumită măsură arbitrară: dacă standardizezi totul la Gheorghe și Dumitru, pierzi nuanțe precum Gheorghiță, Ghiță, Dumitrache, Tache, Dimitrie etc.
Ultima întrebare este legată de patronimic. Voi îl includeți în numele principal din arbore atunci când apare frecvent în acte, de exemplu pentru a deosebi două persoane cu același nume din același sat?
Neavând ocazia să cresc într-un mediu cultural românesc, nu am înțeles foarte bine cum funcționa patronimicul în viața de zi cu zi. Era el folosit și oral sau doar în documentele oficiale? De exemplu, este plauzibil ca un Gheorghe, fiul lui Vasile Popescu, atunci când se prezenta în fața unei autorități, să spună că se numește ,,Gheorghe Vasile Popescu"? Sau patronimicul era doar o modalitate de identificare folosită de notar atunci când exista riscul de confuzie între persoane cu același nume?
Un alt caz-limită îl reprezintă numele de familie care își schimbă efectiv forma de la un act la altul. În cazul meu este vorba despre Avasiloaie. În ultimii aproximativ 200 de ani, păstrând în esență același sens, l-am întâlnit în peste zece variante: A Vasâlei, a Vasiloaiei, a Vasâloii, Avasiloai, Avasăloaiei, a Vasiloai etc. În acest caz, am fost nevoit să accept o variantă standard, ,,super partes", pe care să o folosesc pentru toate generațiile: Avasiloaie, forma care s-a standardizat pe la mijlocul secolului al XX-lea. Totuși, nu sunt convins că aceasta este neapărat cea mai bună soluție și sunt curios cum procedați voi în astfel de situații.
Mulțumesc!
Salutare! interesantă întrebare; sunt și eu curios cum abordează problema aceasta alți cercetători.
În fișierul GEDCOM, eu păstrez toate formele diferite în care apare numele unei persoane, inclusiv porecle și variante în alte limbi. Pentru fiecare variantă, consemnez sursa sau sursele în care apare acea formă a numelui.
mitre 2.jpg
Pentru diagrame grafice, aleg ca variantă principală o variantă standardizată a numelui, dar în diagrame mai detaliate păstrez și numele alternative:
mitre.jpg
Citat din: Andredass din Iul 26, 2026, 04:34 PMVoi îl includeți în numele principal din arbore atunci când apare frecvent în acte, de exemplu pentru a deosebi două persoane cu același nume din același sat?
Îl includ dacă numele apare consemnat așa în vreo sursă. Practic, eu plec de la surse și documentez datele așa cum apar în surse, indiferent că vorbim de nume, date, locuri sau alte informații.
Citat din: Andredass din Iul 26, 2026, 04:34 PMNeavând ocazia să cresc într-un mediu cultural românesc, nu am înțeles foarte bine cum funcționa patronimicul în viața de zi cu zi. Era el folosit și oral sau doar în documentele oficiale?
Nu pot să generalizez, dar crescând într-un mediu rural, pot confirma că patronimele și poreclele erau folosite mai degrabă decât numele de familie din acte. Am constatat într-adevăr și o tendință de a abandona aceste supranume în favoarea numelor standard la generațiile tinere, dar nu mai sunt în contact direct cu o lume a satului.
Ca anecdotă, îmi amintesc de cât de surprins am fost pe la 12 ani de faptul că o seamă bună de persoane pe care le cunoșteam cu diverse nume și porecle, aveau de fapt același nume de familie, foarte comun în sat, nume pe care îl purta și bunicul meu. Concret:
Gogu al lui Ion Coman,
Gigel al Loftei,
Mița lui Ion Geamgiul,
Cornel al lui moș Gheorghe Țeacă,
Gheorghe Dică,
Lina lui Bănică,
Jean al lui tanti moașa — poartă toți numele de familie Albulescu. Chiar și astăzi, constat că persoane pe care le-am cunosc dintotdeauna cu un supranume oarecare, care ar putea fi foarte bine un nume de familie, poartă de fapt un alt nume în acte. Exemplu concret: am descoperit recent, de pe crucea de la cimitir, că nenea
Nae Moraru era de fapt
Nicolae Andrei.
Cred că practica aceasta a supranumelor colocviale nu s-a schimbat prea mult în ultimele două secole. Diferența este oficializarea unei forme standard a numelui de familie.