În mod obișnuit, la o căsătorie civilă de la începutul secolului XX, printre actele preliminare atașate actului de căsătorie se regăsesc următoarele:
- Publicațiunile de căsătorie, redactate la comunele celor doi miri;
- Acte doveditoare privind vârsta mirilor - extracte din registrele de stare civilă, acolo unde acestea există, sau procese verbale de constatare a etății, întocmite cu martori (pentru cele din urmă, vezi un exemplu aici: https://forum.genealogica.ro/index.php?topic=526.msg3173#msg3173);
- Acte doveditoare privind decesul primului soț / primei soții, dacă era cazul - extract din registrul de stare civilă sau copie după autorizația de înmormântare;
- Acte doveditoare privind decesul părinților mirilor (tatăl, mama sau ambii) - de regulă prin extracte din registrele de stare civilă sau procese verbale de constatare.
Am întâlnit recent o căsătorie din anul 1901 în care, pe lângă actele obișnuite menționate mai sus, apar și extrase sau acte de constatare privind decesul bunicilor mirilor - "bunul" și "buna", atât pe linie paternă, cât și pe linie maternă; vezi nr. VII–X, respectiv XIV–XVII.
A mai întâlnit cineva astfel de cazuri? Să fie vorba de o practică mai largă, impusă de anumite împrejurări juridice, sau doar de un exces de zel al notarului, ce-i drept, foarte binevenit pentru cercetătorul de azi?
Ce vârstă avea mirele? Ca văduv, probabil nu foarte tânăr, dar mă întreb dacă nu e vorba de consimțământ și dovedirea faptului că nu mai are cine să o facă din partea mirelui.
Mirii au 46 respectiv 39 de ani la momentul căsătorei din 1901. Depășiseră de mult vârsta la care ar fi fost constrânși de consimțământul părinților sau al unui tutore legal. Plus că am întâlnit o mulțime de căsătorii civile din aceeași perioadă, cu părinții decedați, unde nu sunt menționate decât publicațiile și procese verbale de constatare pentru vârstă - deci nici măcar actele pentru dovedirea deceselor părinților.
Am mai întâlnit cazuri de acte de căsătorie în care sunt menționați bunicii, însă niciodată la acest nivel de detaliu. Din păcate nu mai știu de care acte era vorba, însă din câte țin minte, într-unul mirele sau mireasa avea amândoi părinții decedați și apoi apărea doar o mențiune că niciunul dintre bunici nu mai este în viață, fără vreun act în acest sens. În alt act unul din miri avea, tot așa, amândoi părinții decedați, dar mai avea o bunică în viață, care a fost cea care a consimțit la căsătorie.
Oare în același dosar de căsătorii mai sunt și alte acte întocmite de același funcționar? Dacă nu se mai găsesc alte asemenea cazuri, oare poate fi vorba de un exces de zel al viitorilor soți, care au vrut să fie absolut siguri că au toate actele necesare?
Pun aici articolele relevante din codul civil din 1864, republicat în 1924, Titlul V Despre căsătorie, Capitolul I Despre însușirile și condițiunile necesare spre a se putea săvârși căsătoria, găsit pe Lege5 (https://lege5.ro/Gratuit/g42tgnry/codul-civil-din-1864):
CitatArt. 131. - (Modif. L. 15 Martie 1906)
Baiatul, precum şi fata cari nu au vârsta încă de 21 ani împliniţi, nu se pot căsători fără consimţimântul tatălui şi al mamei.
La caz de desbinare între tată şi mamă consimţimântul tatălui este deajuns. (Fr. 159)
Art. 132. - (Modif. L. 15 Martie 1906)
Dacă tatăl sau mama a murit, sau dacă unul din ei se gaseşte în neputinţă de a manifesta voinţa sa, sau dacă reşedinţa sa este necunoscută, consimţimântul celuilalt este de ajuns pentru săvârşirea căsătoriei.
Art. 133. - (Modif. L. 15 Martie 1906)
Dacă tatăl şi mama sunt morţi, sau dacă se găsesc în neputinţă de a manifesta voinţa lor, atunci bunul şi buna despre tată, şi în lipsa lor, bunul şi buna despre mamă ţin locul acestora.
Dacă este desbinare, aceasta va fi considerată ca consimţimânt.
În lipsă şi de bunuri minorii nu se pot căsători decât cu consimţimântul tutorelui.
Fiind vorba de anul 1901, am căutat și versiunea codului civil dinaintea modificării din 15 martie 1906. Am găsit-o doar în notele de subsol din
Codul civil adnotat de C. Hamangiu, Volumul I (începând cu p. 170), care se poate citi pe Scribd (https://www.scribd.com/document/257119387/Codul-Civil-adnotat-cu-textul-art-corespunz%C4%83tor-francez-italian-%C8%99i-belgian-Cu-trimiteri-la-doctrina-francez%C4%83-%C8%99i-roman%C4%83-%C8%99i-jurispruden%C8%9Ba-complet%C4%83-de#page=180). Deși nu sunt sigur dacă din această versiune reiese răspunsul la întrebarea originală, o copiez aici pentru că presupun că ar putea fi oricum de interes la modul general. Articolele 134-138 au fost abrogate în 1906.
CitatArt. 131. Băiatul care nu are vârsta de 25 de ani deplini, precum și fata care n'are vârsta încă de 21 ani deplini, nu se poate căsători fără consimțimântul tatălui și al mamei.
La caz de dezbinare între tată și mamă, consimțimântul tatălui este de ajuns.
Art. 132. Dacă tatăl sau mama au murit, sau dacă unul din ei se găsește la neputință d'a manifesta voința sa, consimțimântul celuilalt este de ajuns pentru săvârșirea căsătoriei.
Art. 133. Dacă tatăl și mama sunt morți, sau dacă se găsesc la neputință de a manifestà voința lor, atunci bunul și buna despre tată și, în lipsa acestora, bunul și buna despre mamă, țin locul acestora.
Dacă este desbinare, aceasta va fi considerată ca consimțimânt.
Art. 134. Copiii legiuiți cari vor fi ajuns în vârsta prescrisă de art. 131 sunt datori înainte de a se căsători, a cere prin un act respectos și formal consiliul tatălui și al mamei ori al bunilor, când tatăl și mama sunt morți sau în neputință de a manifestà voința lor.
Art. 135. Neprimindu-se nici un răspuns sau un răspuns negativ, după o lună, dela cea întâia cerere respectoasă, se va repeta această cerere de două ori în interval de o lună între fiecare, cerere; la expirarea lunei a treia căsătoria se poate face, oricare ar fi rezultatul cererei respectoase, fie și, tăcerea.
Art. 136. După împlinirea vârstei de 30 ani, căsătoria se va putea face la o lună după trimiterea actului respectos.
Art. 137. Actul respectos se va comunicà prin organul primarului comunei, persoanelor cuvenite sau în lipsa lor la domiciliu; și primarul va da chitanță formală celor ce au făcut actul respectos, spre a le servi de dovadă, că s'au conformat legii.
Art. 138. Când acela, cărui s'ar fi cuvenit a se face actul respectos, va fi absent, căsătoria se va face și fără un asemenea act, dacă viitorii soți vor înfățișà hotărîrea tribunalului de prima instanță prin care s'a declarat absența, sau cel puțin copie după ordinul tribunalului pentru a se face cercetare despre absență.
Mărturisesc că sunt oarecum surprins, pentru că nu am văzut în niciun act de stare civilă sintagma ,,act respectos". Poate mai sunt și alte articole de lege relevante pe altundeva. Bănuiesc că faptul că părinții în viață își dădeau consimțământul fiind de față la cununia civilă și semnând actul era suficientă dovadă că li s-a cerut ,,consiliul".
În ziarul
Universul a apărut, începând cu 28 octombrie 1899, o serie de articole intitulată
Codul civil popular, menite să explice pe înțelesul tuturor prevederile codului civil. Autorul se semnează doar
Tomir. Căsătoria este tratată în mai multe articole, dintre care cel din 23 noiembrie 1899 (https://adt.arcanum.com/ro/view/Universul_1899_11/?query=act+0W+respectuos&pg=84&layout=s) conține o porțiune relevantă pentru cazul de față.
CitatCăsătoria
Azĭ ne vom ocupa de actele ce trebuesc remise ofițeruluĭ stăreĭ civile înainte de celebrarea căsătorieĭ.
[...]
2) Actul autentic despre consimțimîntul tatăluĭ saŭ mameĭ, bunuluĭ și buneĭ, saŭ, în lipsă-le, despre consimțimîntul familieĭ. [...]
Când viitoriĭ soțĭ aŭ vîrsta în care se pot căsători fără consimțimîntul ascendenților lor, adică 25 ani tînĕrul și 21 anĭ fata, actul de consimțimînt va fi înlocuit prin procesul-verbal al actelor respectuoase.
Când ascendențiĭ sunt morțĭ, saŭ se află în imposibilitate de a'șĭ manifesta voința lor, viitoriĭ soțĭ trebue să aducă proba unuia saŭ altuia din aceste douĕ fapte.
Această parte nu am identificat-o ca atare în codul civil, poate că este doar o interpretare a legii. Dar din ea se înțelege că viitorul soț cu amândoi părinții decedați trebuia să prezinte dovada morții bunicilor. Îmi închipui că în majoritatea cazurilor, ofițerii stării civile îi credeau pe cuvânt pe viitorii soți că bunicii nu mai trăiesc. Așa cum a scris
@andreicucuruz, nici actele pentru dovedirea deceselor părinților nu erau menționate de multe ori, deci e clar că nu toți ofițerii stării civile aplicau legea la fel de temeinic.
@dumiac Mulțumiri pentru documentare, aduce lumină în problema asta. Răsfoind căsătoriile din același an, așa este, pot concluziona că este vorba de o excepție la această căsătorie. Excepție și exces de zel care trebuiesc puse mai degrabă pe seama mirilor, care au luat foarte în serios litera legii. Nu știu cât de fericit a fost notarul care a trebuit să redacteze actul. ;D
De asemenea, mai am câteva exemple interesante de la începutul înregistrărilor civile de la Bălțătești (1865-1870) care se pot încadra la exces de zel, de această dată probabil din partea notarului, aflat la început de drum și mânat, la fel, probabil de respectarea și acordul întocmai cu litera legii. Încerc să le identific și le postez.