Forum genealogica.ro

Cercetări genealogice => Pentru nou-veniți => Subiect creat de: Mona din Apr 05, 2026, 02:13 PM

Titlu: Bine v-am gasit!
Scris de: Mona din Apr 05, 2026, 02:13 PM
Buna ziua!
Nu stiu cum v-am descoperit acum doua zile, insa si eu de atunci scormonesc cu infrigurare pe site, in cautarea stramosilor mei. Din fericire am gasit un document de nastere al bunicului meu ( 1917), lucru pentru care va multumesc din suflet. Pe langa al lui, am mai gasit si pentru mai toti fratii sai, insa acelea ma ajuta mai putin in gasirea unor inscrisuri despre parintii sai, strabunicii mei.
Pe scurt, bunicii au trait intr-un sat din Baragan unde eu mi-am petrecut toate vacantele copilariei, cele mai fericite momente din viata mea de copil. Tarziu dupa ce am devenit adult, am inceput sa-mi doresc sa aflu mai multe despre stramosii mei, pentru ca prea  erau asa mai speciali toti consatenii bunicilor mei. Cautand pe net si intreband pe mama, am aflat istoria aparitiei satului. Insa mi-am dat seama ca a devenit putin mai greu sa aflu date despre strabunicii mei. Satul s-a creat in jurul anilor 1884, cand in zona aceasta din Baragan au fost improprietarite familii din niste sate din Judetul Buzau (Bozioru, Colti, Catina si inca vreo alte doua sate).
Am vrut doar sa ma prezint putin, si apoi sa revin cu cateva intrebari. Scopul principal este insa de a va multumi!
Titlu: Re: Bine v-am gasit!
Scris de: andreicucuruz din Apr 06, 2026, 08:24 AM
Salutări Mona,

Bine ai venit!

Ne bucură faptul că ai reușit să identifici câteva date de interes și te felicităm pentru dorința de a afla mai multe informații despre strămoși (care este împărtășită și de noi). Așteptăm cu drag să ne povestești mai multe.

Titlu: Re: Bine v-am gasit!
Scris de: Andrei Jipa din Apr 06, 2026, 06:08 PM
Bine ai venit Mona!

Citat din: Mona din Apr 05, 2026, 02:13 PMin zona aceasta din Baragan au fost improprietarite familii din niste sate din Judetul Buzau (Bozioru, Colti, Catina si inca vreo alte doua sate).

Sunt foarte interesante poveștile acestea ale colonizărilor Bărăganului cu țărani din satele de munte unde terenul era indisponibil. Fenomenul a continuat până în perioada interbelică, și se pot găsi la arhive acte care conțin detalii interesante. Las aici un exemplu cu o petiție scrisă la 1938 de un strămoș, Constantin Spânu din Chiojdu, Buzău, veteran din ,,Răsboiul Mondial", rămas invalid de piciorul stâng, care a primit 5 hectare în Batogu, Brăila. În petiție, spune că din cauza bolii nu mai poate lucra pământul, însă a construit casă și a plătit toate impozitele, dar cu toate acestea, terenul este acum în posesia unui consătean care nici nu a făcut armata. ,,Cum mai pot zice că Patriea este recunoscătóre?" și ,,Domnul agronom pentru ce mă ecspropioză", întreabă Constantin retoric în petiție.

Ai căutat cumva astfel de mărturii ale împroprietăririi din Bărăgan?
Titlu: Re: Bine v-am gasit!
Scris de: Mona din Apr 09, 2026, 07:55 PM
Buna seara!
Nu am cautat inca astfel de documente, decat pe internet. Am reusit cu ajutorul acestui site sa aflu numele si anul nasterii strabunicilor mei. Cu aceste date as vrea sa solicit Arhivelor statului orice acte ale nasterii si casatoriei lor. Din pacate nu am timp sa pot merge personal , insa voi incerca pe email. Sper sa reusesc. Tot datorita acestui site am aflat si data casatoriei bunicilor si faptul ca as putea gasi documente ale acestei casatorii chiar la Primaria din Sat (anul casatoriei 1939). Dar cel mai miscator mi s-a parut faptul ca am gasit actele nasterii fratilor bunicului meu, oameni pe care i-am cunoscut si au facut parte din copilaria mea. Bineintele ca erau batrani, insa imi amintesc cu mare drag de ei, tin minte chiar si timbrul vocii unora dintre ei. Imi doresc sa las copiilor mei , dar deopotriva sa fac cadou multilor mei veri, un arbore genealogic insotit de fotografii si descrieri ale oamenilor si intamplarilor pe care mi le mai amintesc. Atasez si eu o bucata dintr-un almanah al comunei, scris de un fiu al satului pe nume George Stoian, in care apar doua documente din acele vremuri.