Forum genealogica.ro

Secțiuni tematice => Studii istorice, monografii locale și memorii => Subiect creat de: andreicucuruz din Noi 10, 2025, 08:09 AM

Titlu: Mircea Ciubotaru și Nicolae Gr. Ciubotaru - Monografia comunei Vulturești
Scris de: andreicucuruz din Noi 10, 2025, 08:09 AM
Vă recomand o monografie în trei volume foarte valoroasă publicată la începutul anilor 2000. Poate fi folosită ca exemplu pentru persoanele care au ca scop elaborarea unei lucrări de istorie a unei comunități, cu tot ce implică asta.

"Monografia Comuna Vulturești, publicată în trei volume, oferă o imagine asupra evoluției unei comunități rurale din județul Vaslui.
Primul volum, Studiu de istorie socială. Onomastică, analizează structura socială, familiile vechi și numele de persoane și locuri, reconstruind identitatea istorică a satului.
Al doilea volum, Vremuri noi (1864–1975), urmărește transformările instituționale, economice și culturale produse de modernizarea satului românesc.
În cel de-al treilea volum, Amurgul culturii tradiționale, este surprins declinul tradițiilor populare, oferind o reflecție emoționantă asupra dispariției lumii țărănești autentice."

Digitizată recent de biblioteca-digitala: https://biblioteca-digitala.ro/?pub=9733-comuna-vulturesti
Titlu: Re: Mircea Ciubotaru și Nicolae Gr. Ciubotaru - Monografia comunei Vulturești
Scris de: bendorna din Noi 10, 2025, 01:01 PM
Capitolul  FISCALITATE ȘI DEMOGRAFIE face o analiza buna a surselor nominale pentru genealogie.

Tot de acolo aflam ca registrele catagrafiilor,  cel putin pe anul 1851 ar fi fost microfilmate.
Pentru cei cu experienta la sala, inseamna oare ca e mai usor de reprodus/digitalizat?
Titlu: Re: Mircea Ciubotaru și Nicolae Gr. Ciubotaru - Monografia comunei Vulturești
Scris de: Andrei Jipa din Noi 13, 2025, 01:15 PM
Citat din: bendorna din Noi 10, 2025, 01:01 PMPentru cei cu experienta la sala, inseamna oare ca e mai usor de reprodus/digitalizat?

S-a discutat puțin pe subiectul acesta aici:
https://forum.genealogica.ro/index.php?topic=281.0

Cel puțin la ANIC, aparatul este foarte vechi și problematic de utilizat pentru că rola de microfilme sare constant din burduf. De asemenea fotografiile sunt mai complicat de realizat, din cauza unghiului ecranului, care face buna focalizare a întregului cadru dificilă.

Nu este imposibil. Cu mult efort și răbdare, rezultatele pot fi utilizabile.

Poate totuși la sediul nou deschis luna trecută au și un aparat de microfilme nou(?)

ANIC oferă însă și scanarea integrală a rolelor de microfilme, 1 leu cadrul. Poate asta să fie o soluție mai bună.