În experiența mea, fiecare serviciu județean are practici diferite în ceea ce privește consultarea și fotografierea dosarelor la sala de studiu. În unele locuri, lucrurile decurg firesc și corect, chiar beneficiind de suportul și binevoința personalului, cum ar fi la București de exemplu, unde nu am avut niciodată probleme. Uneori însă procesul este incredibil de complicat, fiind nevoit să dai nenumărate justificări și explicații, mai ales pentru a ți se permite fotografierea. S-a întâmplat și ca, după discuții lungi să nu primesc totuși permisiunea.
Mai jos o să parafrazez întrebările cu care m-am confruntat, și câteva gânduri. Nu le scriu neapărat cu un ton acuzator, pentru a mă plânge sau a ridiculiza, deși nu pot să neg că găsesc o urmă de comic în absurdul unor situații. Sunt mai degrabă curios dacă v-ați confruntat și voi cu astfel de situații și dacă aveți vreo sugestie de abordare care a avut succes.
1. Cine v-a trimis?
Am fost suspectat că am fost delegat de un terț care trimite persoane la sala de studiu pentru a fotografia sistematic registrele, contra cost. Am fost întrebat direct, dacă nu cumva sunt trimis de domnul V.S., care face arbori genealogici pe bani, și care plătește 50 de euro pe zi pentru asemenea activități.
Paradoxal este că dimpotrivă, eu sunt cel care "trimite" pe cineva să facă această muncă, pentru că nu locuiesc în România. Am fost deschis cu lucrul acesta și cu personalul arhivelor și am întrebat de ce este o problemă, dar nu am primit un răspuns clar.
2. Registrele se dau la sală numai în scop științific
Mi s-a invocat că documentele pot fi puse la dispoziție doar pentru lucrări academice.
Legea menționează într-adevăr scopul științific, dar nu doar pe acesta. Conform Legii Arhivelor, 16/96 (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/7937), documentele pot fi folosite pentru: cercetare științifică, rezolvarea unor lucrări administrative, informări, acțiuni educative, elaborarea de publicații, eliberarea de copii, extrase și certificate.
Eu am susținut că folosesc dosarele în scopul informării personale, dar nu prea a mers pentru că se pare că eu am interpretat greșit textul legii.
3. Nu se poate, că le faceți în scop comercial
Pentru că solicit toate registrele de stare civilă dintr-o localitate, se consideră că fotografierea ar fi legată automat de un scop comercial. Nu am aflat totuși de ce ar fi o problemă, presupunând că chiar aș avea un business care se ocupă cu asta (nu e cazul).
4. Vi le dăm, dar fotografiile se pot face numai pentru persoanele de interes, o pagină-două
Asta face ca deplasarea la sală să nu prea mai aibă sens:
- În mitricile tabelare sunt persoane de interes pe aproape fiecare pagină, fie că vorbim de protagoniștii actului, fie de părinți, declaranți, nași, sau martori.
- Nu este practic să stai efectiv la sală să citești integral registre, cu suficientă atenție cât să fii sigur că nu ratezi ceva important.
- Nu este oricum suficientă o singură trecere prin registre, pentru că rudele colaterale și coexiunile se descoperă succesiv și necesită revenirea repetată la același rând de acte.
5. GDPR-ul nu permite. Știți, că de când cu UE nu ne mai lasă
De fapt, regulamentul european protejează numai datele persoanelor în viață. Documentele vechi de peste 100 de ani nu intră sub incidența GDPR-ului. Mai mult, există deja pe site-ul Descoperă acte mai noi decât cele pe care se invocă restricții.
6. Anexa 6
Aici este o situație mai deosebită, care poate chiar este justificată. Conform anexei 6 la legea 16/96, actele judiciare se pot consulta la 90 de ani după redactarea lor. Dar unele dosare anterioare anului 1935 conțin procese-verbale sau corespondență ulterioară. Ca exemplu concret, o hotărnicie din 1910 de 1000 de pagini în trei volume, teoretic liberă de restricții, conține la sfârșit o înștiințare din 1947. În acest caz, accesul la întregul dosarul este blocat.
7. Nu se poate să le fotografiați, că cine știe unde apar pe internet
Încă unul dintre argumentele pentru care îmi e greu să găsesc un fir logic. Evident, publicarea pe internet nu este interzisă prin lege, AN a publicat deja scanări integrale, legea chiar spune "elaborarea de publicații".
8. Vi le dăm, dar nu încurajăm așa ceva. Este o favoare, un compromis excepțional
Se face o concesie, dar după atât de mult efort de convingere, parcă nici nu mai am energie să fac fotografii.
Accesul la documente nu ar trebui totuși să fie o favoare, ci să rămână un drept reglementat prin lege tuturor cercetătorilor și pasionaților deopotrivă, care ar trebui să beneficize de reguli clare și uniforme, nu de interpretări locale.
Bonus
Am presupus la un moment dat că ar fi vorba de o "concurență" pentru serviciul de scanare plătit oferit de arhive. În sensul că arhivele vor să ofere ele însele acest serviciu pe bani, și că dacă cineva fotografiază și pune pozele online, practic ei pierd niște oportunități financiare. Ceea ce m-am gândit că ar avea sens cât de cât, așa că le-am solicitat în scris la un moment dat niște copii pentru vreo 200 de pagini, cu scannerul sau cu aparatul digital. Răspunsul: nu avem personal.
Îmi vine greu să cred că există vreun cercetător (neafiliat unei instituții de cercetare în domeniu istoric) care să nu se fi confruntat cu măcar câteva puncte de aici. Eu, sigur, pot să spun că m-am confruntat cu toate (înafară de treaba cu GDPR). Și îți mulțumesc pentru că ai împărtășit asta cu noi, mă mulțumește să știu că nu sunt singurul care s-a confruntat cu așa ceva.
În general, problema cea mai mare cred că este inabilitatea de a menține o practică unitară la nivelul tuturor filialelor. Fiecare custode interpretează regulamentul sălii de studiu așa cum crede de cuviință - de aici - cred eu, vin toate problemele. Totuși, în majoritatea cazurilor, nu cred să fie vorba de rea voință din partea angajaților AN.
De obicei interpretarea dubioasă a regulamentului și excesul de zel se întâlnesc mai degrabă la filialele mici, acolo unde personalul, cred eu, este obișnuit cu cercetătorul clasic, care are mult timp la dispoziție, vine cu pixul în mână și documentează un subiect direct la sală. Această abordare este considerată "justă, corectă" (este asimilată automat scopului științific al cercetării și, deci, se califică de multe ori ca fiind singura valoroasă). Nu-i de mirare că metoda "hit and run";D (folosită de mulți dintre noi, persoane care nu au timp decât să fotografieze sistematic dosarele/registrele de interes și doar ulterior să le analizeze) tinde să ridice semne de întrebare și să fie mai mereu discreditată. În județele cu centre universitare, unde există un flux de cercetători continuu, unde mulți vin și fotografiază registrele/dosarele de interes pentru cercetarea ulterioară, lucrurile sunt normalizate și acceptate.
Am să încerc să mai punctez câteva chestiuni dar în mare cred că ai acoperit foarte bine situațiile cele mai comune.
1. Interpretarea numărului de u.a permise / zi
Problema vine atunci când încerc să cumulez mai multe tipuri de u.a. pe un singur buletin. După cum interpretez eu punctele 5.6.1, 5.6.2 și 5.6.3 din regulament (foto atașată), cercetătorul poate solicita pe un singur buletin de comandă u.a. din mai multe categorii (e.g. 5 registre de stare civilă și 15 dosare). M-am confruntat cu situația în care mi s-a spus că interpretez greșit regulamentul, că defapt se poate cere un singur tip de u.a (e.g. cer registre sau dosare, nu ambele).
Trebuie să spun că această problematică am întâlnit-o, din fericire, doar la o filială din țară. Cu toate astea, rămâne o chestiune frustrantă fiindcă ea este reiterată de fiecare dată când revin (și aici se impune punctul 8 menționat de tine, de fiecare dată sunt "norocosul" unei grațieri, se face un compromis în acest sens).
2. Cercetarea dosarelor în legătură cu reformele agrare = căutare de moșteniri, încercarea de a reintra în posesia unor pământuri pierdute
De obicei nu mai este cazul dar inițial am fost confruntat cu această preconcepție (și asta se aplică nu numai la un fond ci la întreaga cercetare genealogică, sunt mulți care nu pot percepe această pasiune decât ca o dorință și o căutare continua de înavuțire, e.g. "cauți o moștenire"). Înțeleg și îmi pot explica în mare măsură această gândire - mă bucur, totuși, că în ultimul timp văd o ameliorare și o înțelegere mai largă a fenomenului de cercetare genealogică). Atașez mai jos și o circulară a AN din 2016 care clarifică situația studierii listelor de împroprietăriți de la Reformele agrare. Am primit acest document de la custodele AN Argeș, dl. Aurel Radu (un om de excepție), pentru a-mi folosi în cazurile în care nu îmi va fi permisă studierea acestor fonduri.
3. Buletin de comandă trimis în avans
Majoritatea filialelor cer să trimiți buletinul de comandă în avans sau cel puțin să îl completezi cu o zi înainte la sală. Această chestiune este de bun simț și o înțeleg pe deplin. Persoanele de la depozit au nevoie de timp să identifice, poate să numeroteze și să aducă dosarele la sală (mai ales dacă unele sunt depozitate extern). Eu obișnuiesc să trimit buletinul de comandă cu cel puțin 1 săptămână înainte, de multe ori și mai în avans de atât, tocmai pentru a da timp echipei de acolo să pregătească dosarele în timp, fără să influențez negativ celelalte atribuții pe care le au. De prea multe ori constat că la prezentarea la sală, ele sunt scoase atunci, pe loc, după ce aștept 30 min - 1 oră. Nu ar fi nici aici un capăt de lume pentru persoanele care locuiesc în același județ dar de multe ori ești nevoit să te deplasezi, moment în care timpul este important.
Sigur mai sunt chestiuni de punctat, o să mai adaug pe parcurs.
Va marturisesc ca la singurele filiale cu care am avut de a face "fizic", cele din Timis si Arad, nu am avut niciun fel de problema, personalul a fost extrem de rabdator, mi-a permis sa fac cate poze am dorit, si chiar am stat intr-o zi de dimineata, pana la inchidere, la Timisoara.
Desigur, trebuie sa mentionez faptul ca a trecut deja un an de cand nu am mai intrat pe portile unui Serviciu Judetean al Arhivelor (în cazul în care s-a mai schimbat ceva)
P.S. La Timis, am cerut inclusiv documentele de la un C.A.P. (Mi-a fost intr-adevar refuzat accesul la documentele in care erau trecute proprietatile& contributia, etc. a membrilor), si mi-au fost date, dupa ce am justificat cererea.