Bogdan Lupe (@thecatmaster) aducea recent în discuție ideea înființării unei asociații care să permită primirea de donații și, eventual, instituirea unor contribuții din partea membrilor. Scopul ar fi susținerea unui proces sistematic de colectare și transcriere a marilor colecții de documente istorice relevante pentru cercetarea genealogică din România.
Eventualele fonduri obținute din donații și contribuții ar putea fi direcționate către mobilizarea persoanelor cu experiență în aceste activități, în cadrul unor mini-proiecte tematice (e.g. mitricile parohiale din Moldova de Sus, catagrafia din 1831 pentru Moldova de Jos etc.). Contribuțiile ar putea fi alocate transparent către proiectele de interes ale fiecărui susținător. Se mai poate susține implementarea unor funcții care necesită costuri pe care nu le pot acoperi personal (e.g. stocarea și afișarea imaginilor într-un image viewer),
O astfel de asociație ar putea, în teorie, facilita eventuale colaborări cu arhivele sau alte instituții, poate chiar încheierea unor acorduri care să permită sau să faciliteze fotografierea unor colecții documentare (deși, personal, sunt destul de rezervat în privința asta).
Știu că un asemenea demers vine la pachet cu multă birocrație (e.g. statute, acte, comisii etc.) însă poate fi un pas care merită făcut. Alternativ, am putea lua în calcul afilierea sau colaborarea cu o asociație deja existentă, care poate să acopere și misiunea proiectului Genealogica.
Aștept păreri, sugestii și dacă există dorință de implicare pentru un asemenea demers.
Yes & yes 8)
Suna bine.
Cred că e inevitabilă crearea unei persoane juridice dacă vrei ca genealogica în continuare sa crească.
Alegerea ar fi cred între un SRL și o asociație. Ambele ar fi posibile, dar cred că asociația are potențialul să deschidă mai multe uși pentru colaborări.
Susțin demersul, în limita în care pot de la distanță
Salut,
Te încurajez să înființezi o asociație. Când am realizat că, la un moment dat, nu voi mai putea susține platforma, am apelat la firme, bănci, fundații etc., însă una singură mi-a răspuns pozitiv și m-a încurajat să-mi deschid o asociație. Am încercat să atrag fonduri prin intermediul altor asociații, dar fără succes (nu știu de ce, erau reticente).
De curând am câștigat un grant, urmează să mai depune la vreo două fundații și încerc să creez un grup de lucru.
Îmi cer mii de scuze că nu am răspuns la ultimul email, s-au petrecut niște evenimente, am fost extrem de ocupat și abia începând cu luna septembrie am reușit să am, din nou, niște timp liber. Crezi că am putea relua discuția vis-a-vis de o colaborare?
Merita incercat. Ar fi salutar daca miscarea genealogica ar lua avînt. Poate se poate inspira si de la cum au procedat organizatii comerciale.
O cotizatie de membru nu ar strica nici ea.
Ca noutate, si dupa cum se stie, tehnica IA simplifica mult extragerea textlui din documente fotografiate. Ar fi un complement puternic si ar reduce cheltuielile, inclusiv timpul afectat. Sînt nou în forum si nu stiu ce infrastructura exista. Presupun ca in spatele initiativei genealogica.ro si al acestui forum sta acelasi grup.
Bine ați venit pe forumul comunității Genealogica,
Citat din: George Petrineanu din Ian 06, 2026, 08:12 PMMerita incercat. Ar fi salutar daca miscarea genealogica ar lua avînt. Poate se poate inspira si de la cum au procedat organizatii comerciale.
O cotizatie de membru nu ar strica nici ea.
Da, probabil anul acesta vom derula procesul de creare a unei asociații. Suntem în căutare de persoane care se pot implica în diferitele aspecte care trebuie acoperite într-un astfel de demers. Și da, cel mai probabil vom avea și o cotizație care să ne poată susține demersurile și infrastructura pe care o avem în minte care în schimb să ofere reale beneficii membrilor.
Citat din: George Petrineanu din Ian 06, 2026, 08:12 PMCa noutate, si dupa cum se stie, tehnica IA simplifica mult extragerea textlui din documente fotografiate. Ar fi un complement puternic si ar reduce cheltuielile, inclusiv timpul afectat.
Așa este, aveți dreptate. Urmărim să ne folosim și mai mult de capabilitățile oferite de IA pentru a avansa pe partea de transcrieri ale documentelor și surselor facile. În schimb, o bună parte din interesul nostru se îndreaptă către sursele inedite, cu grafii dificile care necesită experiență și mult exercițiu pe partea de paleografie. Aici încă este nevoie de persoane cu experiență, pasionate de paleografie care pot da o mână de ajutor în procesul de transcriere (încă manual)
Citat din: George Petrineanu din Ian 06, 2026, 08:12 PMSînt nou în forum si nu stiu ce infrastructura exista. Presupun ca in spatele initiativei genealogica.ro (https://genealogica.ro/) si al acestui forum sta acelasi grup.
Da, forumul de discuții (https://forum.genealogica.ro) face parte din aceeași inițiativă. Pe site-ul principal (https://genealogica.ro) avem partea de căutare și afișare a datelor din baza de date (+blog) iar pe wiki (https://wiki.genealogica.ro) încercăm să închegăm articole de documentație.
Ar fi bine să înființați asociația cât mai devreme (trebuie minim 3 membri), deoarece până în mai se depune formularul 230 prin care angajații pot redirecționa 3,5% din impozit către ONG-uri.