Va salut. Cum se explica persistenta in timp a numelui de familie in anumite situatii in timp ce in cele mai multe numele de familie este fluid si apare mai tardiv?
Am atasat mai jos pentru a exemplifica existenta numelui de familie Vrabie cel putin din prima marte a secolului XVII
Salutări
Ați stabilit continuitatea acestui nume? De multe ori, numele de familie pot apărea independent în generații și locuri distincte. Printre altele, poreclele (de exemplu Vrabie), patronimele, matronimele (Avădanei), și numele care indică originea (Munteanu, Câmpineanu, Grecu, etc) pot fi atribuite spontan, fără o legătură de rudenie neapărată.
Am remarcat și că această continuitate sau persistența este proporțională și cu importanța sau starea unei persoane. Numele unor moșneni, boieri, sau țărani fruntași persistă mai degrabă decât în rândul clăcașilor sau al robilor. Am remarcat și principiul primogeniturii, fără însă să fie o regulă, ci mai degrabă o consecință indirectă. În sensul că primul născut moștenește numele și moșia principală, iar următorii pot prelua numele unor moșii mai mici, preiau numele mic al tatălui, sau devin preoți și pierd numele de familie etc.
De asemenea, această persistență depinde și de loc. În Transilvania este un principiu generalizat cu mult înainte de Moldova și Țara Românească.
Am găsit un pasaj în Paul D. Popescu - "Cartea satelor Chiojdene", Ploiești, 2007, p. 131:
CitatSunt oameni care apar cu alte nume, deşi făceau parte din ilustrele familii ale Chiojdului, iar alţii care au primit ceea ce deţin de la una dintre acestea.
Un exemplu concludent îl constituie urmaşii lui Tudor lsbăşoiu. Unul din fii este înscris ca Stanciu sin Tudor Isbăşoiu şi, probabil, urmaşii săi au continuat să-i poarte numele. Altul este trecut ca Stoica Tudor lsbăşoiu, dar feciorii lui apar ca: O. Stoica, George Stoica, Petre Stoica, Dumitru Stoica, Andrei Stoica. Ion sin Tudor Isbăşoiu apare prin feciorul lui George Ion (deci fără Isbăşoiu), iar din Dinu Stoica Tudor se trage Stan, ce i se zice Homocea. Mai apare George sin Tudor Isbăşoiu, din care se trag Isvoranii. Şi toţi aceştia şi urmaşii lor sunt Isbăşoi, cunoscuţi de toată lumea ca atare în epocă (...)
Acesta se referă la o spiță pe care o am destul de bine documentată, din alte surse (mitrici, recensământul 1838 și zapise), fiind vorba de un stră⁶-bunic. Așadar, numai fiul cel mare păstrează numele de Isbășoiu. Al doilea fiu apare cu o formă scurtă, Izbiș, care însă este abandonată de urmașii lui. Ceilalți urmași adoptă numele mic al antecesorilor (Ioan, Stoica sau Tudor cu varianta Tudorescu), o poreclă (Homocea) sau numele altei moșii (Isvorani). Vorbim de opt nume diferite numai pentru urmașii acestui Tudor Isbășoiu (care era la rândul lui un Isbășoi cadet). În plus, numele nu apar consecvent în surse: aceeași persoană poate apărea ca Andrei sin Ioan sau Andrei Tudor. Însă indiferent de nume, toți acești moșneni făceau parte din obștea Isbășoilor.
izbășoi nume 2.jpg
Da, este un fenomen generalizat, cel puțin în secolul XIX, când avem suficiente surse pentru a-l constata. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că până spre 1900, în mediul rural, ceea ce numim azi nume de familie pur și simplu nu exista. Vorbim mai degrabă de o dinamică permanentă - o poreclă de neam, cum este Izbășoiu în cazul tău, putea fi înlocuită ulterior prin individualizări ale noilor generații (e.g. prenume, noi porecle, nume matronimice, etc.), care din diverse motive rămâneau mai bine fixate în memoria comunității. Asta nu înseamnă că numele de neam era uitat (cu atât mai puțin în comunitățile de răzeși și moșneni, unde memoria genealogică avea și o funcție practică), el putea să reapară mai târziu în documente.
Numele de familie păstrat astăzi pe o anumită ramură este adesea rezultatul întâmplării și nu al unei alegeri conștiente - este punctul final al unei lungi și imprevizibile evoluții.
Mulțumim pentru postarea schiței, cred că este un exemplu care ilustrează foarte bine fenomenul.
Așa e și constatarea mea, de aceea am evitat și eu să îl numesc "
nume de familie" în postarea anterioară.
Referitor la această dinamică perpetuă, am constatat că numele folosite erau alese în funcție de context. Dau un exemplu concret:
nume II.jpg
Voinea din schița de mai sus apare ca "
Voinea sin Oancea Dovâncă" la recensământul de la 1838, în vârstă de 80 de ani.
În zapisele de vânzare apare însă cu nume diferite, în funcție de proveniența moșiei pe care o vindea:
- Voinea din moș Dovâncescu atunci când vinde stânjeni din mica moșie moștenită de la tată
- Voinea zet Catrina sin Voicilă Codescu, atunci când vinde din zestrea soției
voinea zet catrina.jpg
De asemenea, socrul său, diaconul Stoica Ciocoiul, născut într-o familie de moșneni mărunți, preia după căsătorie numele soției, Codescu. Explicația este probabil faptul că soția lui Catrina primise o zestre impresionantă de la Voicilă Codescu, un mazil care nu a avut niciun băiat.
foarte interesante cele spuse. Va multumesc!